Liliana Popa a fost poate unul dintre cei mai sensibili concurenti de la Masterchef. Nu s-a sfiit sa planga in hohote atunci cand a primit comentarii dure din partea juriului, iar in clipa in care a fost eliminata a dat din nou frau liber lacrimilor declarand ca a sacrificat totul pentru MasterChef. Dupa terminarea emisiunii, Lili spune ca a capatat mai multa incredere in sine.

 “Masterchef a facut parte din viata mea, l-am trait din plin si imi va fi in inima atat cat voi trai. M-a facut sa cred in mine, sa fiu mai puternica, mai organizata si mult mai sigura pe mine.Ca femeie, nu stiu cum e cand faci armata, dar pot spune ca aici am facut armata. La fiecare proba, eu, cel putin, eram epuizata atat fizic cat si psihic. Pentru acest concurs am sacrificat tot, chiar si job-ul. Era un post nou infiintat, eram singura pe acest post, si eu, stand foarte mult timp in competitie si implicit in cantonament ii tineam pe loc. Asa ca, am fost pentru o mai lunga perioada de timp mamica cu norma intreaga. Pot spune cu mana pe inima ca mi-a luat foarte mult timp sa imi revin si sa imi dau seama ca totul s-a terminat si ca am ajuns acasa. Tin minte ca in primele saptamani ma trezeam noaptea, ma ridicam din pat si cautam cutia misterelor sau intrebam cu voce tare: unde e carnea, ceapa, unde sunt farfuriile sau am aprins cuptorul?! DAAAA, foarte nostim, stiu, sotul meu a fost foarte amuzat. Il strigam noaptea pe Fodor si ziceam 3 2 1 ... gatiti! Cautam sus pe tavan ceasul. Atunci am realizat eu cat m-a marcat participarea mea la MasterChef.”

 

Dupa emisiune, Liliana spune ca a reusit sa se angajeze la aceeasi firma de la care plecase si ca, pe langa faptul ca lumea o recunoaste pe strada, a inceput sa primeasca si oferte pentru diverse evenimente. “M-am reangajat pe un alt post vacant, tot in vanzari, mi-am facut sute de prieteni pe net, ma opreste lumea pe strada sa ma felicite pentru tot ceea ce am facut. E frumos, dar ma simt ciudat in momentul in care imi zic oamenii: “te cunosc de undeva... nu cumva esti Liliana de la MasterChef? Felicitari... ce ne faceti bun de mancare?!!”.

"Un hotel cunoscut din oras mi-a propus sa colaboram pentru evenimente. M-au cautat, au avut incredere in mine si mi-au dat mana libera sa creez un meniu pentru 60 de persoane. Am creat un aperitiv si un fel principal, au fost foarte incantati si multumiti, iar colaborarea va continua. A fost frumos si greu sa gatesc si practic sa coordonez singura o bucatarie de restaurant", a mai spus Liliana Popa

"Mi-a iesit, mancarea a fost delicioasa si am terminat la timp pentru ca am avut cu cine sa fac echipa in bucatarie. Pana si pediatra fetitei mele mi-a cerut numarul de telefon sa ma sune pentru diferite receptii! Si pe net am cereri si le onorez cu cea mai mare placere. Iubesc bucataria  si nu vreau sa o las uitarii. Oamenii ma apreciaza pentru ceea ce sunt si au incredere in mine. Sunt un om modest, cu principii, cu credinta si cu un suflet mare”, a completat ea

 Cat despre bucataria de acasa, Liliana recunoaste ca ea este sefa si ca atunci cand gateste nu isi lasa sotul sa puna piciorul in bucatarie.

“Sotul meu, din punct de vedere culinar, e traditionalist. Ii plac combinatiile clasice, simple si daca se poate cu cat mai multa carne. Eu sunt la polul opus, apreciez gusturile, texturile cat mai indraznete si cu cat mai putina carne. In momentul in care intru in bucatarie sa gatesc, lui ii interzic sa intre. Astfel nu vede si nu stie ce si cum gatesc, ce combinatii de condimente si ingrendiente pun. Cand il chem la masa, intai miroase, apoi gusta si, intr-un final mananca. Si imi zice ca mi-a iesit si de aceasta data. El nu stie ca de fapt carnea de porc pe care o mananca e marinata si gatita in sos de soia si condimente, iar garnitura de cartofi a fost de fapt, inlocuita cu dovleac portocaliu, gatit cu praz, cardamon si vin sec. Isi da seama ca supa cu midii e bestiala si ca se poate manca usor, gatit simplu, cu lucruri banale. Si uite asa reusesc zilnic sa satisfac gusturile unui traditionalist. Sa stii ca e mare lucru! J Fetita mea, asa mica cum e ea, la 2 anisori, a urmarit fiecare editie MasterChef cap-coada. A fost super incantata sa o vada pe mami a ei la televizor. Cand ii gatesc ei, invat sa fac combinatii de ingrendiente simple, minimaliste si reusesc sa fiu ordonata. Supele creme sunt pe lista ei favorita, chiftelutele de somon, somon la cuptor, briosele si pastele cu sos proaspat de pesto.”

 Lili spune ca a pastrat legatura si cu fostii colegi de emisiune: “Cu fostii mei colegi am pastrat legatura, m-am intalnit cu Alex Cirtu si Mehrzad la finala Romanii au Talent, am mai vorbit pe net cu Simona, Flavia. Fiind din Bacau si distanta fiind foarte mare nu am cum sa asist la intalnirile lor din Bucuresti. Imi pare rau, mi-ar fi placut sa fiu si eu acolo langa ei. MasterChef mi-a schimbat viziunea asupra mancarii. Acum, cand vreau sa pregatesc ceva, ma gandesc dinainte daca e cea mai reusita varianta, daca gusturile se intrepatrund, simt gustul fiecarui ingredient, incerc sa il potrivesc cat mai bine. Sunt mai responsabila cand imi aprovizionez camara si sunt mai indrazneata. Gatesc pentru sotul si fetita mea, surorile si parintii ma provoaca mereu sa mai testez cate ceva, sunt fericiti si mandri de mine. Bucataria mea e antidotul impotriva oboselii si supararii. Ea ma calmeaza si imi da libertate.”