• Emisiuni
  • MasterChef
  • Carmen Serban, Gabriela Irimia, Laura Cosoi, Elena Lasconi, Gina Pistol, Jojo si Don Baxter au intrat la testul sub presiune la "MasterChef - Proba celebritatii"

Carmen Serban, Gabriela Irimia, Laura Cosoi, Elena Lasconi, Gina Pistol, Jojo si Don Baxter au intrat la testul sub presiune la "MasterChef - Proba celebritatii"

Carmen Serban, Gabriela Irimia, Laura Cosoi, Elena Lasconi, Gina Pistol, Jojo si Don Baxter au intrat la testul sub presiune la "MasterChef - Proba celebritatii"

Seara de marti nu a adus eliminari la "MasterChef - Proba celebritatii", insa a venit cu multa tensiune la prima Cutie a misterelor, emotii si fascinatie la intalnirea cu un bucatar de cinci stele, chef Samuel Le Torriellec, si un verdict din partea juratilor: Carmen Serban, Gabriela Irimia, Laura Cosoi, Elena Lasconi, Gina Pistol, Jojo si Don Baxter au intrat la Testul sub presiune care se va desfasura in editia de saptamana viitoare.

ProTV a fost lider de piata marti seara cu un varf de audienta pe publicul sau tinta de 16,8 puncte de rating si 32,4 % cota de piata, atins la 21.43, de doua ori mai mult decat urmatoarea clasata, Kanal D cu 9 puncte de rating si 17,5 % cota de piata. Pro Tv a condus toul audientelor in intervalul de difuzare ”MasterChef – Proba celebritatii”, 20.26-22.34, cu o audienta medie pe publicul comercial din mediul urban cu varste curpinse intre 18 si 49 de ani de 12,6 puncte de rating si 25,2 procente din cota de piata, fiind urmat de Kanal D cu 9,7 puncte de rating si 19,3 % cota de piata si Antena 1 cu 4,1 puncte de rating si 8,3 % cota de piata. 

Cutia misterelor a fost o reala provocare pentru cele 15 vedete. Desi multi se asteptau ca sub cutii sa gaseasca un singur produs, spre usurarea lor proba le-a adus o gama mai larga de produse, din care au avut posibilitatea sa prepare fie deserturi, fie feluri principale. “Aveti in fata voastra multe combinatii”, i-a incurajat chef Scarlatescu, in vreme ce chef Bontea a punctat: “Asteptam de la voi mai multa fantezie”.

Cu toate acestea, au fost si cativa concurenti care nu s-au sfiit sa recunoasca deschis ca proba nu a fost deloc una usoara, ci le-a dat reale batai de cap. “E o nenorocire”, a exclamat Strunila, “ma asteptam sa fie acolo macar o bucata de carne”. “Am gasit coriandru verde, pe care eu nu-l suport”, a spus Josan, “bine ca era acolo si altceva, ca nu as fi gustat, mai bine mancam farfuria.” Iar Don Baxter a recunoscut ca “e mai greu decat am crezut, mi s-a retardat creierul”, in vreme ce Ioan Isaiu a gasit o alta denumire pentru aceasta proba: “Asta e cutia caznelor!”

Proba a adus si cateva alegeri neinspirate din partea unor vedete, care si-au vazut uimite farfuriile aruncate la gunoi. Daca Gabriela Irimia si Carmen Serban au facut clatite, preparate care au sfarsit in cosul de gunoi, Octavian Strunila a dat gres cu o tarta cu fructe despre care Catalin Scarlatescu a spus ca are nevoie de un picamar pentru a o scoate din oala, dupa care a dat cu ea de pamant, la propriu. “La MasterChef nu se fac clatite”, le-a atras atentia chef Dumitrescu Gabrielei si lui Carmen, aceasta din urma atragandu-si criticile juratilor si pentru omleta pe care a prezentat-o in fata lor: “Nu a mai facut nimeni la MasterChef omleta”, a spus chef Scarlatescu uimit de alegerea lipsita de originalitate a cantaretei. Cu umorul caracteristic, Octavian Strunila si-a sustinut cat a putut de mult alegerile culinare din aceasta proba: “Vreau sa stiu de ce nu este buna”, a exclamat el, ”daca eu am facut-o dupa o reteta, daca asa scrie in reteta si nu iese, inseamna ca cel care a scris reteta are o problema si eu sunt un tampit pentru ca m-am luat dupa el”. “Aici noi jurizam, nu tu”, a ripostat Catalin Scarlatescu, “lasa glumele acasa.”

Cu toate acestea, proba a adus si laude din partea celor trei chefi, care au apreciat desertul facut de Monica Irimia, au felicitate-o pe Elena Lasconi atat pentru mancarea gustoasa, cat si pentru faptul ca a gatit din ingredientele gasite sub cutie nu unul, ci trei preparate, si l-au desemnat castigator al probei pe Adrian Daminescu, cel care a ales sa gateasca un pandispan cu fructe. Acesta a obtinut astfel avantajul pentru urmatoarea proba, la care a fost invitat chef Samuel Le Torriellec, si la care a putut alege ce sa gateasca fiecare in parte, reproducand cele doua platinguri ale maestrului bucatar invitat, unul pe baza de carne de rata, altul cu carne de miel.

Fascinati, concurentii l-au urmarit in actiune pe chef Samuel, au luat notite, au exclamat de uimire, au facut poze si au incercat sa puna pe hartie, unii pe cate cinci, sase pagini, toti pasii care sa ii duca spre reproducerea fidela a farfuriilor acestuia. Desi a avut avantajul acestei probe, Adrian Daminescu nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor juratilor si a fost aspru criticat de acestia, care i-au marturisit ca norocul sau e avantajul obtinut care il pazeste de intrarea la Testul sub presiune. Pacha Man nu a scapat nici saptamana aceasta de rata, numai ca de data aceasta farfuria sa a fost apreciata si laudata de jurati, care l-au incurajat spunandu-i ca se apropie foarte mult de platingul etalon. “Nu ma asteptam sa reproduci aproape 90 % farfuria lui chef Samuel. Neasteptat”, l-a laudat Sorin Bontea. Si Monica Irimia s-a descurcat bine cu preparatul pe baza de carne de rata, desi a fost pentru prima oara cand a gatit asa ceva: “Monica a gatit un piept de rata perfect”, a spus Florin Dumitrescu. Iar Alex Dima a fost de-a dreptul mandru si foarte fericit sa vada ca chef Scarlatescu si chef Samuel i-au apreciat friptura de miel si nu s-au mai oprit din mancat.

La final, desi farfuriile lui chef Samuel au fost greu de egalat, juratii au recunoscut ca au vazut talent la unii concurenti si ca unele farfurii au fost chiar foarte bune. La polul opus, cei care au intrat la Testul sub presiune vor avea de demonstrat saptamana viitoare ca merita sortul si merita sa ramana in concurs. Asa se face ca Gabriela Irimia, Carmen Serban, Laura Cosoi, Elena Lasconi, Gina Pistol, Jojo si Don Baxter se vor lupta saptamana viitoare la un Test sub presiune neasteptat pentru a-si pastra locul in concurs. 


 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni