marime text:

Cine este asistenta medicala care le-a facut tuturor "pielea de gaina" la "Romanii au talent". "Minunata, o stea", a laudat-o Mihai Petre

Cine este asistenta medicala care le-a facut tuturor  pielea de gaina  la  Romanii au talent .  Minunata, o stea , a laudat-o Mihai Petre
Cine este asistenta medicala care le-a facut tuturor "pielea de gaina" la "Romanii au talent". "Minunata, o stea", a laudat-o Mihai Petre

Gabriela Artene, consultant financiar si asistenta medicala, i-a lasat fara cuvinte pe cei trei jurati cand in sala a rasunat vocea sa incredibila de soprana.

"S-a intors pielea de gaina in viata noastra", a remarcat Andi Moisescu, iar Mihai Petre a fost impresionat: "Minunata, fantastica, o stea deja!"

Gabriela a emotionat publicul pana la lacrimi, iar Mihai Petre a tinut sa sublinieze: "Este una dintre favoritele mele, o vreau departe la «Romanii au talent»!"

Citeste mai povestea Gabrielei Artene, spusa chiar de ea:

Am 58 de ani si locuiesc in municipiul Iasi, intr-un apartament modest, intr-un bloc  de 10 etaje, la etajul 9, mai aproape de cer, cum adesea spunea sotul meu.

M-am nascut in Iasi pe 11 februarie 1955, intr-una dintre cele mai geroase ierni din timpul acela. Din ce am aflat de la mama, s-ar parea ca era si o perioada foarte grea din punct de vedere economic, de tranzitie, la 10 ani dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Copilaria mi-am petrecut-o in cartierul de pe langa Gara Iasi, unde toate strazile aveau nume de rauri. Chiar daca viata pentru mama a fost una dintre cele mai grele pe lumea asta - si nu a meritat asta pentru ca era o femeie foarte frumoasa, foarte desteapta si harnica - pentru mine si fratele meu, perioada copilariei acolo a fost deosebit de frumoasa. Locuiam intr-o casa modesta cu doua camere si o bucatarie, pe care bunica si mama o intretineau ca pe un mic palat, sau cel putin asa mi se parea mie.

Inca de pe cand era insarcinata cu mine, mama mea s-a certat foarte tare cu tata, cearta dupa care au divortat. Despre acel moment mi-au povestit, atunci cand am inceput sa inteleg cum e viata, unchii si matusa din partea mamei. Pentru ca pe vremea aceea o femeie cu un copil nou-nascut nu se cuvenea sa fie fara barbat, mama a trebuit sa se recasatoresca, sa fie in rand cu lumea. Si asa, mai mult impotriva vointei ei, s-a casatorit cu cel care avea sa ne fie tata vitreg mie si fratelui meu. Pentru mama a fost cea mai crunta perioada din viata ei, plina de umilinte, compromisuri, pentru ca noua sa ne fie bine si sa nu ne lipseasca mai nimic.

Bunica mea draga, pe care vag mi-o amintesc si care a ajutat-o pe mama sa ma creasca atat cat a putut, s-a stins din viata cand eu aveam vreo trei ani. A facut un accident vascular cerebral major dupa un puseu de hipertensiune, a intrat in coma si nu a mai putut fi salvata. Avea 56 de ani.

Dupa moartea bunicii, care a fost mentorul familiei, viata mamei s-a schimbat in rau. Muncea 12 ore cu 24 la CFR si in timpul liber facea croitorie pentru ca sa nu simtim lipsurile, pe langa treburile casei de care se ocupa oricum. Sotul, un om cu foarte putina educatie, pasionat bautor de vin si tuici, dar cu pretentii de stapan si foarte violent, venea doar musafir seara si mama, oricat de franta de oboseala era, pentru ca sa fie liniste ii punea totul de-a gata inainte, il spala pe picioare. Chiar si asa, tot nu era liniste pentru ca lui i se nazarea cate ceva sau inventa ceva ca sa aiba motiv s-o certe si s-o bata. Nu era zi in care sa n-o bata. Asta ne-a marcat pe noi copiii pentru totdeauna si ne-am jurat ca o sa ne ferim sa fim asa vreodata.

Cu toate acestea, copilaria pentru noi a fost frumoasa acolo, la casa, cum ii spuneam noi, problemele celor mari nu le prea intelegeam atunci, toata gradina era a noastra pentru joaca, cu tot cu puii de gaina si pisicutele si cateii si purcelusii. Aveam o multime de prieteni cu care ne jucam de-a razboiul vara pana tarziu sau iarna ne dadeam pe derdelus pana inghetau hainele pe noi.

Clasele primare le-am inceput la scoala generala Nr. 9 din cartier, unde am avut-o invatatoare pe doamna Dron Elena. Am fost cea mai buna din clasa. Cel mai mult insa asteptam orele de muzica. Pot spune ca invatatoarea mi-a insuflat dragostea pentru muzica si a convins-o pe mama sa ma indrepte catre arta, iar mama m-a inscris la balet la clubul CFR. Am urmat cursurile vreo 2 ani. Pe atunci se faceau selectii pentru scoala de balet de la Cluj, la care nu am fost aleasa.

In 1964 ne-am mutat la bloc, in cartierul Tatarasi. A trebuit sa schimb si scoala si nu am mai fost cea mai buna din clasa, dar pasiunea pentru muzica a ramas. Dupa ce mama a divortat si de cel de-al doilea sot, viata  noastra a intrat pe un fagas cat de cat normal. Clasele de gimnaziu le-am facut la aceeasi scoala.

Am inceput sa ascult muzica clasica: Bach, Mozzart, Beethoven, Verdi, dar imi placea sa ascult si muzica usoara

M-am inscris in cercul de muzica de la scoala. Dintr- a sasea si pana intr-a opta am fost cea mai buna la invatatura din clasa. Am participat si la olimpiadele de chimie si de biologie, insa nu am luat decat mentiuni. Nu poti fi chiar bun la toate, dar asta era politica, aceea de a fi multilateral dezvoltat.

In aceasta perioada din viata mea am avut-o ca profesoara de muzica pe doamna Ropota, prima care a vazut in mine un talent si m-a ajutat sa il cultiv. Ea m-a promovat si m-a incurajat sa cant si astfel am inceput sa practic canto. Am fost aleasa intr-o competitie scolara ca solista si trebuia sa cant o romanta,”A ruginit frunza din vii”, dar in ultima sapatamana de repetitie  mi-a fost schimbata piesa cu “Tarancuta, tarancuta”, care era cantata de Dan Spataru. Cei din juriu m-au eliminat pentru ca mesajul pe care il transmitea nu era educativ pentru niste copii ca noi! Si a mai fost ceva care atunci mi s-a parut o mare nedreptate: piesa mi se inlocuise pentru ca prima era mai decenta si trebuia sa fie cantata de catre nepoata directoarei scolii, pentru mine nu mai era loc! Am suferit foarte mult atunci.

In anii de gimnaziu am participat la toate intrecerile artistice ale scolii, fara sa ma remarc in mod special

Am facut liceul la “Al. I. Cuza” din Iasi, sectia uman. Pentru mine a insemnat  debutul in viata artistica. Am inceput sa studiez cu adevarat muzica. Cel care m-a sustinut si m-a sfatuit sa dau examen la Conservator a fost profesorul meu de muzica din liceu, domnul Titus Hotnog. Am participat de mai multe ori ca si solista a corului scolii la competitii din cadrul marelui festival national ”Cantarea Romaniei”. Nu am obtinut distinctii, dar a fost frumos si constructiv pentru acea perioada. Interpretam o piesa intitulata “Ma cheama Miorita”. In amintirea colegilor mei am ramas “Miorita”. Eram un fel de vedeta si de cate ori ma vedeam cu ei, ma strigau asa. Acele momente pentru mine au fost cu adevarat minunate. Mi se recunostea talentul si ma simteam minunat. Am facut parte si din trupa de muzica usoara a liceului, noi ii spuneam atunci “cerc de muzica”. Am participat astfel la toate competitiile intre scoli de gen. Am jucat si teatru, eram una dintre actritele amatoare - speranta a liceului.

Sfatuita de profesorul de muzica, m-am inscris in anul 2 de liceu la “Scoala Populara de Arta” din Iasi. Nu am reusit din prima la canto ci, la brigazi artistice. Cu ajutorul profesorului care a vazut ca nu am ce sa caut acolo, am reusit sa ma transfer la clasa de canto a doamnei profesoare Aurica Rodi-Foca. Co-repetitor era sotul doamnei, George Rodi-Foca, care este acum pianist de talie internationala.
Abia de acum incolo pot spune ca am inceput cu adevarat sa studiez muzica. Pentru mine au fost cei mai frumosi ani din punct de vedere artistic. Am crezut ca voi reusi sa devin ceea ce imi doream foarte mult: cantareata de opera. Am fost si solista in cadrul “Pastoralei” - corul Scolii Populare, condus de Sorin Vanatoru. Am avut spectacole, am fost in turnee.

Anul 1974 a fost anul in care am absolvit liceul cu media 9,33. La Scoala Populara de Arta nu am putut sa ma prezint sa dau examenul de absolvire pentru ca se desfasura concomitent cu cel de bacalaureat. In acelasi an, profesorii mei de canto au plecat in SUA la rude si nu s-au mai intors.

Tot in acelasi an, in vara, am dat examen la Conservator si nu am intrat. Era doar un singur loc pentru soprana lirica. Pregatire pentru examen am facut cu doamna Stoia, care a fost sincera cu mine si mi-a spus ca nu am prea multe sanse si ca mai bine mai stau un an sau doi sa mi se maturizeze vocea. Am urat-o atunci pentru asta, dar acum stiu ca avea dreptate.

Acelasi lucru i l-a spus mamei si un vecin de-al nostru, care era profesor la Conservator, domnul Constantin Simionescu. Sotia sa era balerina in corpul de balet al Operei Romane din Iasi de pe vremea aceea. Mai mult, acest profesor a rugat-o pe mama sa ma oblige in vreun fel sa nu ma prezint la examen pentru ca il voi face de ras si ii voi compromite cariera.

Mama a hotarat atunci ca cea mai buna solutie pentru mine ar fi sa fac medicina

Am dat examen de 2 ori la Facultatea de Medicina generala, dar nu prea voiam. Simteam ca nu e pentru mine. N-am intrat la Medicina. In  schimb, am reusit in toamna  anului 1976 la examenul de admitere de la Scoala Postliceala Sanitara din Iasi. Era ultimul an din ”Epoca de Aur” din Romania cand s-a mai dat examn la scoala postliceala, dupa aceea s-a desfiintat si a fost doar liceu sanitar. Am terminat cu 10 aceasta scoala.

In timpul scolii am cantat cu diverse ocazii si asa am ajuns din nou la “Cantarea Romaniei”, de aceasta data ca initiatoare a unui cor. N-am castigat concursul, dar pentru mine a fost inca un moment de mica recunoastere si a fost suficient. Cea care m-a remarcat si sustinut a fost de aceasta data profesoara de engleza, doamna Tabacaru.

In 1978, pe 1 august, am fost repartizata la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi

Pentru ca am avut medie mare, am avut posibilitatea sa aleg. Am ales Clinica de Oftalmologie. Seful serviciului personal de atunci, domnul Deheleanu, ne-a luat de la scoala si ne-a condus pe fiecare in sectiile pe care ni le-am ales in ordinea mediilor. La Oftalmologie nu am ramas decat 6 luni. Din motive personale, am cerut sa fiu transferata in Sectia de Anestezie -Terapie Intensiva. Asistenta - sefa de acolo, doamna Anisoara Popa, murise de cancer si se eliberase un loc pe care am acceptat sa-l ocup eu. Aici am ramas 13 ani si, chiar daca munca a fost foarte dura si deseori plecam acasa cu sentimentul ca nu am reusit sa fac tot ce se putea pentru un pacient sau altul, deseori vedeam cum arata la chip moartea, au fost cei mai frumosi ani din viata mea, am avut cei mai buni prieteni si colegi, am petrecut cele mai bune momente, cu exceptia a doua pe care le voi mentiona mai tarziu.

In 1979, in primavara, l-am cunoscut pe viitorul meu sot, Costel Artene, cu 2 ani mai mic ca varsta, prieten  de-al fratelui meu, electromecanic la telefoane si unul dintre cei mai buni, profesional vorbind. Iubea muzica la fel ca mine si avea un casetofon Aciko, care era rara avis atunci, si casete cu tot ce insemna noutate in muzica la timpul acela: Pink Floyd, Michael Jackson. Arata foarte bine si era foarte cumsecade. Ne-am indragostit si in anul urmator, pe 13 aprilie, ne-am casatorit. Nu am facut nunta pentru ca parintii amandurora - de fapt, numai mamele, nu aveam tata la timpul acela, nici unul, nici altul - erau saraci. Si pentru ca fratele meu tocmai incepuse sa-si satisfaca stagiul militar obligatoriu, ne-am instalat in camera sa, cu avizul sau, in apartamentul mamei mele, din Tatarasi.

In 1981, pe 15 aprilie, am nascut prima fetita la maternitatea Elena - Doamna din Iasi - Cristina

Am fost foarte fericiti amandoi, dar in scurt timp am aflat ca fetita noastra are hemangioame tuberoase multiple si ca trebuie operata urgent daca nu vrem ca ea sa arate groaznic la maturitate. Am internat-o la chirurgie pediatrica, unde a fost operata in mai multe etape de catre doctorul Papaliceff. Am suferit amandoi cu ea pana la un an si 6 luni, pana a fost vindecata complet si acum arata superb. Este absolventa a Facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Iasi, a fost o studenta foarte buna. In prezent lucreaza alaturi de sotul ei in programare. Are o voce minunata, insa nu vrea sa practice muzica.

Canta ocazional si asculta, ca si mine, foarte multa muzica. In timpul liceului, inca din clasa a cincea i-a fost remarcata vocea si a fost solista corului scolii, a cantat si solo in diverse competitii scolare, ca si mine. A studiat muzica cu profesorul Marcel Tirian. Actualmente acest profesor e in Canada, impreuna cu familia, unde si-a vazut visul implinit: a infiintat propria scoala de muzica. A devenit prietenul familei noastre pe cand mai era in Romania. Ne vizitam foarte des, ascultam multa muzica impreuna, mergeam impreuna cu un grup de copii si adolescenti, in fiecare an, de Craciun si de Pasti (pana la el nu am stiut ca se colinda si de Pasti) cu colindul.

Am sperat ca aceasta fetita a mea va continua ce am inceput eu cu ani in urma, dar ea a ales altceva, demotivata poate si de esecul meu. Nu a ales rau pentru ca din programare se traieste foarte bine. Si pentru ca a studiat electronica, se gandeste ca in viitorul apropiat sa se orienteze si catre regie de sunet. Asta n-ar fi tot.

Pentru ca tatal sau s-a stins din viata la numai 53 de ani si inainte de a muri a fost tratat groaznic,ea a vrut sa faca si medicina ca sa inteleaga mai bine ce s-a intamplat de fapt. In anul 2011, in vara, a dat examen la Medicina. A invatat anatomie si biologie in 5 luni, insa media pe care a obtinut-o, 7,89,  nu a avantajat-o sa intre. Au fost foarte multi cu medii de 10 si 9,98 ,9,90, etc. S-a linistit si acum isi vede in continuare de viata si de activitatea sa initiala. Este copilul care imi e de foarte mare sprijin moral si chiar material. Ma bucur de toti copiii pe care ii am si consider ca nu exista pe lumea asta mostenire mai frumoasa decat copiii.

In 1982 s-a nascut cea de-a doua fetita a noastra, pe 19 octombrie, la maternitatea Cuza-Voda din Iasi

I-am pus numele de Irina - Gabriela. La un an si opt luni, dupa o vaccinare, copilul nostru nu a mai crescut, se supara si plangea din nimic. Umblam cu ea si la alti medici pediatri decat cel desemnat de stat, cu riscul ca vom suferi din cauza asta. In clasa a patra am fost sfatuiti sa o dam la scoala ajutatoare pentru ca nu va face fata in scoala normala. Diagnosticul pus: usor retard mintal. A ramas in scoala ajutatoare pana in clasa a opta. A urmat dupa aceea cursurile Scolii Complementare, unde a invatat meseria de tricoteur si confectioner. In prezent  este recuperata si lucreaza in industria de confectii. Iubeste muzica. Canta si ea ocazional.

Este o tanara foarte sensibila, admira tot ce e frumos si mai ales tot ce e legat de arta. Ii place muzica culta - Ravel, Paganini - dar si muzica tanara de calitate, care de altfel imi place si mie: Andra, Alex Velea, Smiley, Connect-R, Marius Moga, Loredana. Este copilul care e tot timpul langa mine si cred ca asa va ramane cata vreme voi trai.
In 1983 am primit locuinta de la stat prin intermediul spitalului si ne-am mutat in casa noua in ianuarie1984 pentru ca erau multe de reparat si nu ne-am putut instala imediat ce am primit repartitia.

Pe 19 septembrie 1984 se naste cea de-a treia fetita, Elena

Dupa o luna de stat in spital am fost externata si acasa, dupa trei saptamani, a murit subit in timpul somnului, eu stand langa ea si tinand-o de manuta. Nu–si poate inchipui nimeni groaza care m-a cuprins si sentimentul ca traiesc un cosmar, ca nu e adevarat, in momentul in care mi-am dat seama ce s-a intamplat. Cu atat mai mult cu cat fiind cadru medical si salvand atatia, pe al tau nu ai cum sa-l salvezi si-ti dai seama cu stupoare ca totusi e adevarat! A fost alta mare durere in viata mea, o adevarata tragedie. Nu voi insista cu amanunte pentru ca imi rascolesc sufletul. Am inmormantat-o si, odata cu ea, am inmormantat si o parte din sufletul meu. Pentru ca nu am apucat sa o botezam, a fost inmormatata, conform obiceiului, la marginea cimitirului.

In 1986 , pe 16 ianuarie , s-a nascut cea de-a patra fetita a noastra, Alexandra, exact cum mi-am dorit: foarte frumoasa, blanda, desteapta , sensibila si ea, tot cu suflet de artist. A urmat cursurile Liceului “Anghel Saligni” din Iasi, profilul electrotehnica si electronica. Afost o eleva foarte buna. In timpul scolii a participat si ea la diverse competitii artistice, adica a jucat teatru, a cantat solo si la cor. A absolvit Facultatea de Stiinte Economice din Iasi, profilul Administratie Publica si Finante. In prezent locuieste cu sotul ei, care e tot economist si administreaza impreuna cu el afacerea socrilor.

Anul 1989, care a marcat schimbari majore catre o viata libera, nu a insemnat si pentru noi acelasi lucru

A inceput declinul. De la un oarecare confort pe care il aveam - o locuinta a noastra, serviciu,salarii si o gospodarie, ceva bani stransi pentru o masina - am ajuns sa dam totul pe o carte. Eu m-am imbolnavit si nu stiu nici astazi, practic, ce am avut. Un an de zile am iesit din uz, profesional  si familial. Am stat din concediu medical in concediu medical. Incet  si cu ajutorul sotului, mi-am revenit si mi-am reluat viata normala.

In 1992, sotul a inceput sa aiba si el probleme majore de sanatate. La inceput nu am dat prea mare importanta. In toamna anului 1984, totul a devenit foarte serios si a trebuit internat la Pneumologie, unde i s-a pus diagnosticul de polipoza multipla pulmonara si trebuia urgent operat. In ianuarie 1995 i s-a extirpat pulmonul stang. Avea 38 de ani atunci. Dupa acest episod  a fost pensionat medical, cu o pensie de mizerie. Aceasta a fost lovitura de gratie pentru el. Dintr-un om activ a devenit o leguma. Din cauza oboselii - pentru ca o duceam greu financiar, aveam de rate la banci, trebuia sa suplinesc un salariu si lucram eu ce se nimerea, croitorie, tricotaje, am avut grija de batrani cu Alzheimer - m-am imbolnavit iar. In acelasi an, in a doua zi de Pasti, am fost operata de colecist de catre doctorul Atanasiu la Spitalul Militar din Iasi.

A urmat o lunga perioada de recuperare si pentru mine, dar mai ales pentru sotul meu. Am fost ajutati de mamele noastre si de prieteni, atat cat s-a putut pentru ca eram neputiinciosi amandoi. Am petrecut zile cand nu aveam ce manca. Am acumulat la un moment dat datorii uriase la administratie si utilitati, era cat pe ce sa pierdem locuinta. Incet, incet ne-am revenit, mai intai sotul meu, apoi si eu. Pentru ca sa ne ajute mai mult, mama mea a luat-o la ea pe Cristina si a intretinut-o pana la absolvirea liceului. A fost cea mai neagra perioada din viata noastra.

In 1998 am inceput sa muncim mai mult, in agricultura mai ales, la cules legume pe la ferme, fructe prin livezile care mai erau inca ale statului, struguri toamna. In anul 2004 ne-am imprietenit cu o familie de tarani din Bunesti, Suceava, si de atunci am fost in fiecare an la ei, considerandu-i ca pe fratii nostri.

I-am ajutat la lucrul pamantului cum ne-am priceput si noi, e drept ca am si invatat multe lucruri pe care nu le stiam, si ei la randul lor au fost foarte recunoscatori, ne-au intins o mana de ajutor ori de cate ori am avut nevoie. Pentru copiii nostri care si-au petrecut mai toate vacantele la ei, a fost paradisul pe pamant. S-a creat o legatura de suflet, mai trainica decat cea dintre fratii de acelasi sange. Acesti doi oameni minunati impreuna cu copiiilor sunt adevarata noastra familie. Datorita lor sotul meu a avut cu ce sa-si umple timpul, s-a simtit util, a putut sa-si ajute familia. Toata viata lui s-a simtit vinovat ca n-a putut sa-si ajute copiii cat ar fi vrut el, fiind cap de familie. Aceasta frustrare i-a macinat sufletul.

Anul 2004 este si anul in care am debutat in asigurari

In paralel cu activitatea mea de baza am inceput sa practic si aceasta meserie pentru ca trebuia sa facem si altceva, sa nu asteptam pomana de la stat sau de aiurea. Sanatatea sotului meu a devenit subit precara, m-a determinat sa renunt pentru o scurta perioada de timp ca apoi sa revin in alta companie. In 2010 mi-a murit sotul de cancer pe 11 septembrie. A fost inca o lovitura data de viata peste care am trecut cel mai greu.

Mi-a ramas un mare gol in suflet, pe care simt ca nu il voi mai putea umple vreodata. De cate ori vad un lucru care i-a apartinut, imi simt sufletul sfasiat de durere pentru ca am continuu senzatia ca nu am facut tot ce se putea ca sa-i pot prelungi viata , sa-si vada copiii realizati definitiv si sa se bucure putin de o viata mai buna decat aceea de caine pe care am dus-o amandoi pana atunci. Umiliti,dati deoparte de altii, aruncati la marginea societatii doar pentru ca nu aveam acelasi standard de viata ca si ei. Am dorit sa traim cinstit, fara furtisaguri si inselaciuni, petrecandu-ne toate concediile la munca, in diferite locuri, fara sa vedem marea de prea multe ori, eu de doua ori in viata, el niciodata, doar in poze sau in filme. pentru ca nu ne puteam permite. Trebuia sa oferim aceasta sansa mai intai copiilor nostri.

Din 2010 lucrez la o companie in care m-am simtit implinita si mi s-au intamplat lucruri minunate, pe care nici nu le-as fi visat vreodata: recunoastere si multe compensatii. Pentru prima data, am vazut si am simtit cum e sa fii recompensat, fara pile si relatii, doar pentru munca ta. Nu am fost eu de prea multe ori la mare, dar am fost in Franta, intr-o excursie gratis, care a insemnat recompensa companiei pentru munca mea.

Talentul de a canta l-am mostenit de la mama mea, care inca are o voce minunata la varsta ei. Mama l-a mostenit de la tatal ei, care a fost dascal la biserica. Sora mamei are si ea o voce minunata, de altfel ea este cea care m-a sustinut si ma sustine in continuare in acest proiect minunat al meu: indrazneala de a ma prezenta in show-ul “Romanii au talent”.

Pentru mine participarea la show inseamna foarte mult, un vis  pe cale de a se implini: acela de a putea canta arii din opere pe scena, de a mi se recunoaste un talent pe care l-am tinut ascuns in suflet, pentru ca prea multa lume ”buna” m-a respins si a ras de mine. Inseamna recunoasterea fara pile, prin ce poate demonstra omul cu talent ca e in stare sa creeze. Inseamna ca nu conteaza varsta cand inca mai poti sa-ti arati talentul. Inseamna ca nu conteaza ce talent ai, ci faptul ca ai indrazneala sa ti-l arati si sa-l cunoasca lumea intreaga.

Sunt sigura ca participarea mea la “Romanii au talent” imi va schimba viata radical

Chiar daca nu voi castiga premiul cel mare, ma va cunoaste lumea, va sti ce pot sa fac, voi fi recunoscuta de oameni pe strada, unii ma vor admira, altii ma vor invidia, dar ce e mai important pentru mine este ca voi putea incepe o cariera in muzica, chiar daca nu mai sunt tanara. Implicit asta ar putea sa-mi schimbe in bine situatia materiala. In felul acesta as putea sa-mi ajut si mai mult copiii, parintii, unii dintre prieteni si sa-mi inchei, la un moment dat, onorabil socotelile cu viata.

Mai am o fetita care nu e copilul meu natural, dar care a intrat in casa si in sufletul nostru in urma cu 14 ani. Fetita se numeste Maria, are 29 de ani, este orfana, nu-si cunoaste si nici nu vrea sa-si cunoasca parintii. S-a nascut la Babadag. Scoala generala a facut-o acolo, scoala de meserii la Iasi. A fost institutionalizata pana a terminat scoala, dupa aceea a fost trimisa la munca sa-si plateasca o gazda si sa se intretina singura. La un moment dat, gazda pe care o avea si careia ii platea jumatate din salariu a dat-o afara in plina iarna, motivand ca nu mai poate sa o tina pentru ca trebuie sa-si aduca mama bolnava acolo.

Fiindca era colega de serviciu cu fiica mea mijlocie, Irina, cand am auzit povestea ei trista am hotarat sa o primim la noi, fara sa-i iau bani, in afara de cheltuielile curente ale casei, daca putea, bineinteles. Asa a ramas cu noi si o consider fiica a mea pentru ca e un copil bun, cu mult bun simt si foarte muncitor, de la care ar trebui sa invete multi copii care au tot ce le trebuie. Nenorocirea mare a acestei fetite, care intamplarea a facut sa semene mult ca fizionomie cu mine si mi se intampla deseori sa–i confund vocea cu cea a fiicelor mele, atat de mult se aseamana, este ca poarta orteza la piciorul stang, piciorusul fiindu-i mult atrofiat si flasc la articulatia genunchiului, incat nu poate merge si sta in picioare fara aceasta orteza. Dar ea nu sufera prea mult din cauza asta sau nu prea arata si spune tot timpul ca viata trebuie sa mearga inainte, orice ar fi.

Multe dintre momentele din viata mea mi le amintesc vag, poate si din cauza ca le-am sters din memorie sau nu vreau sa mi le amintesc. Asta se intampla poate si din cauza ca sunt o persoana care viseaza foarte mult si gandeste la viitor. Am citit si citesc in continuare foarte mult. Imi place literatura in general si cea stiintifico-fantastica in special, ca si tot ce ce e nou in stiinta si ar putea fi legat de viitor. Cred in extraterestri si in civilizatiile lor pentru ca nu se poate sa fim unici in Univers si mai cred ca acestia s-au implicat foarte mult si se implica in continuare in dezvoltarea omenirii. In meseriile pe care le am incerc tot timpul sa ma perfectionez, informandu-ma si asimiland tot ce este nou. Imi place sa gatesc si multa vreme am suferit ca nu am avut tot ce imi trebuie pentru asta –ustensile, materie prima suficienta si de multe ori a trebuit sa inventez. Imi place sa fiu ordonata si sa nu incalc principiile de etica profesionala si umana. Imi place discretia, dar in acelasi timp imi place sa fiu si de gasca. Asa cred ca mi-am facut foarte multi prieteni.

Nu pot spune ca nu am si dusmani, dar prefer ca pe aceia sa nu-i cunosc sau sa-i ignor. Imi place si chiar ajut foarte mult oameni mai defavorizati de soarta decat mine. Ma inteleg foarte bine mai ales cu oamenii tineri. Mi-am castigat mult respect de-a lungul vietii ajutandu-i pe cei din jurul meu si ma simt minunat, in sinea mea, cand oamenii isi manifesta recunostinta.

Modelul meu in muzica culta este Maria Callas, o artista perfecta. In muzica usoara, cel mai bun este Michael Jackson, dar imi plac si Luciano Pavarotti, Placido Domingo si Jose Carreras si ii ascult cu mare placere ori de cate ori am ocazia.

Dintre cei romani, modelele mele sunt Viorica Cortez-Guguianu, Angela Gheorghiu, Nicolae Herlea si de la Opera Romana din Iasi de acum imi plac Elena Rosca si Ana-Maria Donose.         

"ROMANII AU TALENT" IN FIECARE VINERI, DE LA 20:30, LA PROTV.

Show-ul e ACUM integral pe voyo.ro
 

Asa arata femeia perfecta: A fost realizat portretul celei mai frumoase femei din lume! FOTO Lovitura pentru utilizatorii de WhatsApp! Ce risti daca folosesti aplicatia
Taguri
Share on Facebook
parerile vizitatorilor



11 mesaje