Nick Carter (Backstreet Boys) a scăpat de acuzația de viol, iar motivul e invocat adesea și de instanțele românești

12 Septembrie 2018, 11:02

Nick Carter (Backstreet Boys) a scăpat de acuzația de viol, iar motivul e invocat adesea și de instanțele românești
Nick Carter poate răsufla ușurat. Solistul trupei Backstreet Boys a fost anunțat că ancheta privind acuzația de viol care îl vizează a fost abandonată, iar motivul l-am auzit de atâtea ori invocat și în România.

În februarie 2018, cântăreața Melissa Schuman (33 de ani) depunea plângere la poliție pe numele lui Carter, pe care îl acuza de viol. Fapta, care s-ar fi petrecut în 2003, nu a rămas fără urmări, Melissa apelând la serviciile unu psihoterapeut. Cazul a ajuns în atenția Procuraturii din Los Angeles, care a anunțat că nu va continua ancheta, din cauză că fapta incriminată s-a prescris în anul 2013. În concluzie, nu contează dacă Nick Carter (38 de ani) e vinovat sau nu. Melissa trebuia să depună plângere în termenul prevăzut de legislația americană.

„Eu și familia mea am fost conștienți de probabilitatea ca dosarul meu să nu poată fi judecat, din cauza limitărilor legale în materie de viol din California, lege modificată în 2016. Din nefericire, legea nu e complet retroactivă, pentru a condamna atacuri care s-au petrecut în trecut, indiferent când au avut loc”, a reacționat Melissa Schuman, citată de TMZ.

În plângerea depusă la Poliția din Los Angeles în februarie, Melissa Schuman afirma că Nick Carter a obligat-o să-i facă sex oral în baie, după care a dus-o în dormitor, unde a întreținut relații sexuale cu forța. În tot acest timp, Carter a susținut că Melissa minte și că a avut consimțământul ei.

Avocatul cântărețului consideră decizia instanței o mare victorie pentru Carter și pentru toți cei care sunt acuzați pe nedrept de fapte reprobabile. „Nick Carter a fost răzbunat azi, când Procuratura din Los Angeles a respins acuzațiile formulate împotriva lui. Nick a negat aceste acuzații încă de la început și a fost convins că procurorul districtual va ajunge la concluzia că nu există niciun motiv să mențină acuzațiile asupra lui”, a spus Michael Holt, pentru sursa citată.

Melissa Schuman e cunoscută ca fostă componentă a trupei muzicale Dream. La începutul anilor 2000 s-a lansat ca actriță și a jucat în Love don't cost a thing, The Hollow și Silent Scream.

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO