Irina Iordachescu face parte dintr-o familie de artisti, tatal sau fiind regretatul bariton Dan Iordachescu. Palmaresul sopranei cuprinde premii importante la concursuri nationale si internationale precum “Ionel Perlea” si “Mihail Jora” (Romania), ”G. B. Viotti” (Italia), ”Maria Callas” (Grecia), ”Sylvia Geszty” (Spania), ”Vicenzo Bellini” (Italia). in strainatate a detinut roluri principale in productii de opera si concerte cu orchestra pe scene importante ca Teatro alla Scala din Milano, Glyndebourne Opera Festival din Anglia, Sankt Margarethen Opernfestspiele din Austria, Isaac Stern Concert Hall - Carnegie Hall (New York). Irina Iordachescu este Prim Solista a Operei Nationale Bucuresti si colaborator al Filarmonicilor de Stat din Romania.

In stagiunea 2015-2016, Irina Iordachescu debuteaza in rolul principal din “Madama Butterfly” de G. Puccini, intr-un turneu de spectacole in Belgia sub conducerea muzicala a Maestrului Borislav Ivanov. in ianuarie 2016 este invitata pentru a doua oara la Tokyo, unde sustine o gala de opera la Kioi Concert Hall alaturi de tenorul Mario Vasiliu si un cvintet de coarde format din instrumentisti ai Filarmonicii din Tokyo, primul concert avand loc in ianuarie 2015, sub patronajul Steinway & Sons din Tokyo.

Revine in tara pentru doua spectacole cu “L’elisir d’amore” de G. Donizetti in luna februarie a anului 2016 pe scena Operei Nationale Bucuresti si un spectacol cu La Traviata, iar pe 1 martie participa la Festivalul International de Muzica “Infinity” de la Sarajevo alaturi de chitaristul Bogdan Mihailescu. Tot in martie 2016 canta in Simfonia a II-a de G. Mahler, alaturi de Filarmonica “George Enescu” dirijata de Maestrul Camil Marinescu.

Provin dintr-o familie in care muzica a fost prezentã permanent. Pentru mine muzica este iubire, este amintirea copilãriei si a oamenilor dragi. Sunt fericita sa pot oferi oamenilor bucurie prin muzicã. Copilãriile nefericite schilodesc suflete si cred cã este esential sã protejãm exact aceasta parte a dezvoltãrii caracterelor umane. Sa protejam perioada in care putem acumula amintiri si experiente extraordinare, incarcate de lectii de viata, afectiune, principiile morale drept stalpi ai unor destine fericite, stalpi pe care se va sprijini toata constructia unei vieti traite cu folos. Copiii sunt reflexia parintilor lor si a societatii in mijlocul careia cresc si se dezvolta”, spune Irina Iordachescu.

Alaturi de Hope and Homes for Children Romania se afla si in acest an compozitorul, muzicologul si pianistul Dan Dediu, cel care a fost pentru 8 ani rector al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti (UNMB). El a reorchestrat, intr-o maniera inedita, adaptata pentru orchestra de violoncele, o parte din piesele muzicale din programul Hope Concert. in acest laborios proces de rearanjare sonora a lucrarilor muzicale din program s-a alaturat si Catalin Cretu, discipol al lui Dan Dediu, astazi unul dintre cei mai cunoscuti compozitori ai tinerei generatii. 

Dan Dediu a studiat compoziţia la Bucureşti cu Ştefan Niculescu şi Dan Constantinescu, iar la Viena cu Francis Burt. Diverse burse de creaţie sau cercetare (Herder şi A. Berg - Viena, Ircam - Paris, New Europe College - Bucureşti, Colegiul de stiinţe - Berlin, Villa Concordia - Bamberg) au avut un rol hotarator in evoluţia sa componistica. Dan Dediu semneaza peste 130 de opusuri ce acopera aproape toate genurile muzicale: 4 simfonii şi alte piese pentru orchestra, 5 concerte (saxofon, viola, vioara, pian), 4 cvartete de coarde, muzica de camera in diferite formaţii, muzica pentru pian, coruri, muzica electronica, trei opere.

De-a lungul timpului a obtinut premii naţionale şi internaţionale de compoziţie şi interpretare, iar lucrarile sale au aparut pe CD-uri in Romania, Germania, Australia si Olanda. Dan Dediu a condus catedra de compoziţie din cadrul UNMB şi este directorul artistic al ansamblului Profil.

Muzica este alaturi de noi in orice clipa, ea este mereu ecou al gandurilor si faptelor noastre. Muzica ne ajuta sa incalzim inimile si sa vorbim cu totii in limbajul compasiunii si generozitatii. Ma bucur ca pot contribui si eu la munca extraordinara pe care o face Hope and Homes for Children Romania si pot aduce astfel speranta si bucurie in sufletele copiilor care au atat de mare nevoie de ea.”, spune Dan Dediu.

Cu o dubla formatie, de inginer in domeniul electromecanic si de compozitor, Catalin Cretu este pasionat de cercetarea si scrierea muzicii electronice. El a urmat sectiile Pedagogie muzicala si Compozitie din cadrul UNMB, ultima absolvita sub indrumarea profesorilor Adrian Iorgulescu si Dan Dediu.

Catalin Cretu a aprofundat studiul artei sunetelor in cadrul unui master in Compozitie multimedia absolvit la Hochschule fur Musik und Theater Hamburg si mai apoi al unui doctorat la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. Membru fondator al revistei culturale ”Opus”, Catalin Cretu este si cadru didactic asociat la UNMB si coordonator al Centrului de Muzica electroacustica si Multimedia. Creatia sa cuprinde lucrari in diferite genuri, de la muzica de camera si opusuri simfonice la muzica electronica, muzica asistata de calculator si lucrari multimedia.

Alaturi de aceasta suita de artisti, vor urca pe scena Hope Concert: Alexandru Tomescu, Andrei Licaret, maestrul Marin Cazacu si Ansamblul Violoncellissimo, Dan Bittman, Paula Seling, Feli si Marius Manole.

Detalii despre invitatii speciali ai concertului pe site-ul evenimentului, www.hopeconcert.org.