Topul Forbes al celor mai profitabili actori de la Hollywood in 2012: Ce locuri ocupa Kristen Stewart, Robert Downey Jr. sau Daniel Craig

22 Decembrie 2012, 15:18

Topul Forbes al celor mai profitabili actori de la Hollywood in 2012: Ce locuri ocupa Kristen Stewart, Robert Downey Jr. sau Daniel Craig
Revista Forbes a intocmit lista celor mai profitabili actori de la Hollywood din 2012, liderul topului avand un singur film in care a jucat in acest an.

 

Robert Downey Jr. ocupa prima pozitie in topul celor mai profitabili actori de la Hollywood, alcatuit in fiecare an de revista Forbes, informeaza lefigaro.fr.

Robert Downey Jr. a reusit aceasta performanta cu un singur film in acest an: "The Avengers". Aceasta pelicula, care aduce pe marele ecran mai multi super-eroi ai companiei Marvel, a obtinut incasari totale de peste 1,5 miliarde de dolari.

Pentru a alcatui acest clasament, editorii revistei Forbes se bazeaza pe incasarile obtinute in 2012 de filmul in care actorul avut in vedere joaca rolul principal. "The Avengers" este filmul cu cel mai mare box office mondial, iar Robert Downey Jr., alias "Iron Man", este considerat de Forbes ca fiind personajul cel mai popular din intregul grup de super-eroi din aceasta pelicula.

Topul 10 al celor mai rentabili actori de la Hollywood este alcatuit in principal din staruri de blockbustere SF pentru adolescenti.

Pe locul al doilea in acest clasament se afla eroina din "Twilight", actrita americana Kristen Stewart, liderul topului din 2011. Cele doua filme in care a putut fi vazuta actrita in acest an au generat incasari de 1,2 miliarde de dolari. O mare parte din aceasta suma a fost adusa de ultimul film din seria "Twilight" (779 milioane de dolari). Acestei sume i se adauga incasarile de 396 milioane de dolari generate de pelicula "Alba ca zapada si Razboinicul Vanator".

Christian Bale, interpretul personajului Batman in cel mai recent film al acestei francize, ocupa locul al treilea. Filmul "The Dark Knight Rises" a avut incasari mondiale de 1.08 miliarde de dolari in 2012.

Actorul Daniel Craig se afla pe locul al patrulea. Filmul in care a putut fi vazut starul britanic in acest an, "007: Coordonata Skyfall", a obtinut incasari de 951 milioane de dolari.

Robert Pattinson, un alt star al francizei "Twilight", ocupa pozitia a cincea, gratie incasarilor de 779 de milioane de dolari generate de ultimul film din aceasta franciza. Spre deosebire de Kristin Stewart, actorul britanic nu a avut un alt succes de box office in 2012, intrucat cele doua filme in care a jucat "Cosmopolis" si "Bel Ami" au fost fost esecuri de casa.

Topul 10 al celor mai profitabili actori de la Hollywood este completat, in ordine, de: Taylor Lautner, Andrew Garfield, Jennifer Lawrence, Will Smith si Mark Wahlberg.


 

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO