Adriana Stere

În schimb, a început să-mi placă să mi se spuna "aia mică" atunci când fac o ştire bună. Mi-am dat seama că, într-un domeniu cu caractere puternice, e un alint pe care poţi să-l savurezi. Cred că, oricum, ProTv a făcut din mine ceea ce am sperat mereu să devin: un om deschis. Dacă greşesc, o iau de la capăt. Dacă mă critică şi merit, strâng din dinţi şi fac mai bine. Dacă mă bâlbâi, îmi repet textul până iese şi, până la urmă, spun corect. Ştiţi care a fost scopul meu, la început de facultate... adică în paleozoic? Să ies din facultate cu o familie. Şi apoi, să fiu corespondentul care le aduce oamenilor, la ştiri, veşti bune. Măcar o veste bună în 24 de ore. Acum, ambele obiective sunt îndeplinite. Să vă spun şi cum... Nu-mi doresc şi, probabil, nu voi fi niciodată la început de jurnal, când se cutremură lumea... când "explodează", când "evadează", când "se răzbună", când "arde", când "inundă" sau când "protestează". Îmi dau seama că sunt un ştirist atipic, dar încerc să mă agăţ de prezent în felul meu. Zilele se numără şi cu târguri de carte, cu piese de teatru, cu expoziţii de pictură sau cu actori anonimi. Îmi place să cred că românilor le place să primească, într-o jumătate de oră, o salată de ştiri cu de toate... inclusiv cu umor. Dar până să fiu filosof de ştiri, pentru telespectatori am fost... voce. Timp de un an, am fost omul din spatele camerei ascunse - reportaje în care o "ea" - de cele mai multe ori, eu - încerca să afle cam din ce scot un ban necinstit românii noştri. La un moment dat, am renunţat la camera ascunsă, aşa am simţit, că vreau altceva. Dar trebuie să recunosc, e mai greu, uneori, să le vorbeşti oamenilor faţă în faţă (sau faţă în faţă cu o cameră de filmat) decât să fii prezent, într-un reportaj "incognito", numai cu vocea. Dar acum, când sunt pe teren, îmi imaginez, de fiecare dată, că fac ştiri pentru prietenii mei şi pentru familia mea. Când vorbesc şi scriu pentru ei, reportajele ies mai bine. Aşa că, până la urmă, prietenii mi-au devenit telespectatori, iar telespectatorii mi-au devenit cel puţin prieteni. Ce îşi doreşte un reporter? Eu încerc să sparg cumva tot gri-ul din jurul oamenilor. La început, am făcut reportaje cu camera ascunsă, timp de un an, cu vânzarea de copii, trafic de medicamente, şpaga la vamă, tot felul de aranjamente mizere pentru care, dacă le vrei filmate, îţi pui gâtul pe tocător. După aceea, am devenit cea de azi, preocupată de latura optimistă a vieţii. Pasiuni: motocros, curse enduro (motociclete pe teren accidentat). Toate vacanţele şi în ţară, şi prin Europa, se fac pe motocicletă Data şi locul naşterii: 25 septembrie 1982, Mangalia