Andreea Liptak

Era clar! Ai mei născuseră o hoinară. Cea mai mare problemă a copilăriei mele – ora fixă de urcat în casă. O uram! Pentru că aveam “treabă” afară. Eram o gaşcă mare la bloc şi eram peste tot: pe conductele de agent termic - făceam echilibristică sau, la baltă – adunam mormoloci, sau la pieţari – cerşeam iarna, cu ţurţuri la fund, o mână de varză murată, sau făceam cazemate…

Astea îmi plăceau!

Ce nu mi-a plăcut? Ora aceea exactă, statul de 10 ori la coadă la banane, de Crăciun, că nu se dădea decât jumate de kil de persoană (oricum erau verzi şi nu le mânca nimeni), să schimb apa din acvariu şi temele de vacanţă… Am luat premiul I până în clasa a XII-a. Sincer, nu a fost plictisitor, pentru că aveam concurenţă şi ambiţie. Tata e maghiar, mare handicap pe vremea lui Ceauşescu!, aşa că mă făceau “unguroaică” (pejorative, se subînţelege!) ori de câte ori greşeam ceva… De exemplu, am pus o dată punctul pe i mare, de mână. Şi m-au “desfiinţat”. Cred că am rămas traumatizată mult timp. Dar ştiţi ceva, recunoaşterea a venit mai târziu, într-a XII- a, când de altfel, nici nu a mai contat. Am ajuns atunci la faza naţională a olimpiadei de limba română, după un baraj pe judeţ cu o colegă de la filologie. Nici măcar nu-mi propusesem să demonstrez ceva. M-am înscris la olimpiadă doar ca să am un motiv să învăţ, că se apropia bacul şi nu mă pregătisem deloc. Eu eram la finanţe, în liceu. Teoretic aveam alte preocupări: matematică, finanţe, drept, economie…O adevărată telenovelă, ce mai! Am mers mai departe la facultate, tot la finanţe. Eram convinsă că am stofă de bancher. Într-o zi, însă, în tramvai, am auzit la radio că se caută reporteri pentru viitoarea staţie PRO TV Arad. Am coborât la prima şi m-am prezentat la selecţie. A durat 6 luni. Am luat-o. În 1998, PRO TV a devenit viaţa mea, iar şcoala ceva ce am făcut din plăcere. Sunt licenţiată în Politici bancare. După 2 ani la Arad, m-au chemat la Bucureşti şi n-am stat pe gânduri. Aici, am mai făcut o facultate – Relaţii Publice şi Comunicare, tot din plăcere. În rest, PRO TV toată ziua… Nu cred că o altă variantă profesională m-ar fi propulsat mai departe decât a făcut-o PRO TV. Am trecut prin toate fazele până la prezentator de ştiri şi ştiu până în măduva oaselor ce înseamnă să fii jurnalist. Am învăţat să derulez o casetă, să-i cer un cadru cameramanului, un efect colegului de la montaj. Am învăţat să rezist pentru o filmare, la minus 20 de grade, să obţin o informaţie atunci când e nevoie, să refuz când nu-mi convine şi să cer atunci când vreau. Ştiu cum e să nu apuci să iei un brad de Crăciun din cauza jobului, să fii departe de ai tăi şi să o iei de la capăt. Am învăţat să lupt atunci când am cu cine, să ajut atunci când pot, să privesc cu voi ştirile, să comentăm împreună, să facem campanii atunci când e nevoie… În ultimii 7 ani, am fost corespondent special pe probleme economice şi integrare europeană. Am făcut cursuri de specializare la Bruxelles şi m-am întors cu serii de reportaje din Ungaria, Austria, Israel… Prezint ştiri din iunie 2005. Ce-mi place: când am idei, să fac reportaje, să râd, să-mi iau concediu Ce altceva aş fi făcut: negociator/strateg la ONU, PR, antropolog, …bancher(?) Ce vreau: ca familia mea să fie fericită mereu, să nu mă opresc, să mă specializez în negociere Ce cred: că pot, şi în Dumnezeu Data şi locul naşterii: 14 februarie 1979, la Arad.