Dan C. Mihăilescu

Ei bine, pentru Pro Tv eu exact aşa m-am considerat : un capriciu, o ţăcăneală feerică, dorită într-un chip stupefiant pentru mine de Adrian Sârbu şi susţinută de Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu şi Stelian Ţurlea. Am fost convins că va ţine cel mult un sezon şi uite că sunt zece ani de când emisiunea asta mi-a tulburat somnolenta ronţăială de şobolan de bibliotecă, punându-mi zilnic în faţă câteva sute de mii de ochi pentru care citesc şi în faţa cărora mă dau în stambă cu o plăcere nebună. Mi se pare foarte şic să ştiu că – într-o televiziune al cărei public ţintă e de 18-49 de ani – publicul meu majoritar se situează tocmai între 45 şi 70 ! Până acum câţiva ani, judecând după lumea care mă oprea pe stradă, prin magazine, în metrou, în piaţă sau în librării, eram convins că asta şi suntem, noi, cititorii : nişte animale pe cale de dispariţie. Mai toţi aveau părul alb, aceeaşi melancolie, aceeaşi senzaţie de inutilitate socială. De la o vreme, însă, vârsta celor care mă abordează cu o prietenie şi o curiozitate fermecătoare, a coborât incredibil, până pe la 12 şi chiar la 8 ani ! Aşa se face că, în timp, partitura paseistului resemnat care sunt a primit un bemol benefic : oamenii citesc, sunt dornici de suflet, de basme frumoase şi de armonie. Urâtul n-a înghiţit chiar toată suflarea pământului. Cu alte cuvinte, calul nu e mort, de vreme ce refuză să putrezească !