George Buhnici


	George Buhnici

George Buhnici

Când am început să lucrez în 1999, ca reporter la o mica televiziune din Braşov, priveam la cei de la PRO TV Braşov ca la nişte uriaşi, un fel de monştri supremi care ştiu totul despre televiziune. Îmi era şi ruşine să le vorbesc. Erau mereu primii la ştiri, iar materialele lor erau realizate altfel decât m-aş fi aşteptat. Am prins curaj şi am învăţat să fac televiziune raportându-mă întotdeauna la cei de la PRO TV, încercând să fiu mai bun ca ei. Şi ştiu ca nu sunt singurul. Până şi şefii mei îmi spuneau că dacă vreau să fac o ştire bună, să o fac `ca la PRO TV`. Am ajuns până la urmă in redacţia Ştirilor PRO TV şi mi-am dat seama că aici este locul meu. Chiar dacă veneam de la o televiziune concurentă, m-au tratat ca pe un egal şi chiar mai mult. Numai efortul lor m-a salvat din arestul de la Ruse. Restul e poveste... Ce ai simţit dupa arestarea de la Ruse? „Cel mai spectaculos moment al carierei mele" este eliberarea din arestul de la Ruse. Nu prinderea, cu stress-ul şi interogatorul aberant, arestarea ilegala şi procesul, ci eliberarea din arest. Am luat atunci contact dur cu `faima de ocazie`, dar am avut şi o revelaţie unică. Am simţit o voinţă uriaşă. O voinţă a unor oameni care au făcut inimaginabilul ca să mă scoată de acolo. Pentru asta simt o datorie şi o responsabilitate faţă de Pro Tv. Voinţa lor m-a păstrat un om liber. Mi-e teamă că spiritul meu ar fi îmbătrânit prea devreme în puşcăria bulgărească.

Daca vrei mai mult, citeşte-mă pe blog, la www.buhnici.ro !

Nume: George Buhnici
parerile vizitatorilor



  • Contact:
  • telefon: 021.9454
    mail: pr@protv.ro
    adresa: Bd. Pache Protopopescu 105,
    Sector 2, Bucuresti