VEDETE PRO TV Romeo Diaconescu 
ProTV mi-a dat ocazia să fiu un spectator "angajat" al unor momente de istorie.
Mi-a oferit condiţiile de a mă realiza profesional. Când m-am angajat prima dată în presă, eram student la TCM şi nu aveam nicio idee despre ceea ce vroiam să fac mai departe. Ştiam doar că un loc de muncă într-un birou, pe post de inginer, cu program normal de 8 ore şi o viaţă liniştită, nu mi se potrivea. Ca să parafrazez titlul unui celebru roman american, eu am ales să fiu prezent "În mijlocul lumii dezlănţuite", adică să fiu jurnalist. La Ştirile ProTV!
Pro Tv mi-a oferit condiţiile să fiu eu însumi, să fac ce-mi place. Să cercetez dincolo de aparenţe. Să ajut oamenii să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, fără a le influenţa modul de gândire. Să dau de ştire.Fiecare experienţă trăită la Ştirile ProTV m-a îmbogăţit şi mi-a spus ceva despre lumea în care trăim şi despre mine. Altfel n-aş fi aflat atâtea! Am început prin a studia ingineria. Înainte de '90 era o modă să te faci doctor, economist, dar mai ales inginer. Am încercat să scot ceva din mine în acest domeniu, dar nu a fost nevoie să termin facultatea ca să-mi dau seama că nu sunt făcut pentru inginerie şi chiar dacă aveam unele afinităţi pentru ştiinţele exacte, pentru mecanică şi motoare, mi-am dat seama că nu aveam să practic niciodată această meserie. Am căutat ceva la polul opus. Una din pasiunile mele din copilărie era fotografia. Încă mai am acasă un mic laborator foto în care pot să developez fotografii alb-negru şi în care mi-am petrecut zeci de ore încercând să fac poze cât mai reuşite. Aşa am început să visez că voi deveni, cândva, fotoreporter. Şi cum sunt un om foarte curios din fire am simţit întotdeauna nevoia să fiu acolo unde se întâmplă ceva, să ştiu şi să văd eu ce se întâmplă. Prima provocare de acest gen a fost Revoluţia. Stăteam ore în şir pe străzile Capitalei şi trăiam cât mai intens ceea ce s-a petrecut în decembrie 1989. Debutul în presă a venit, însă, ceva mai târziu, în iulie 1992, odată cu apariţia cotidianului "Evenimentul Zilei". Acolo mi-am făcut ucenicia şi acolo am stat aproape 4 ani. În '95, am simţit nevoia să fac o schimbare, să învăţ ceva în plus, să învăţ televiziune. Apariţia în forţă a PRO TV m-a mobilizat. Aşa se face că, în aprilie '96, eram deja angajat la PRO TV. Ceea ce a urmat s-a văzut pe post: peste 1000 de materiale de autor realizate, sute de transmisiuni în direct şi mii de clipe trăite în tensiune. Ce evenimente nu voi uita niciodată? Printre ele se numară mineriada din '99 şi războiul din Yugoslavia, care mi-au dat posibilitatea să văd ce înseamnă un adevărat eveniment de presă. N-am să uit nici cum am fost la un pas de a fi aruncat de mineri, în defileul Jiului, pe 19 ianuarie, exact când minerii străpungeau primul baraj de poliţişti. N-am cum să uit nici ameninţările cu moartea pe care le-am primit "în direct", la Costeşti, atunci când a căzut şi cel de-al doilea mare baraj al poliţiei. Un alt eveniment trăit intens a fost moartea Papei, în 2005, în primăvară. Ştiam că plec să transmit un eveniment important. Am realizat abia acolo că aveam să asist la unul dintre evenimentele secolului. Peste 100 de televiziuni s-au bătut, în acele zile, pentru un metru pătrat de asfalt în Piaţa San Pietro, ca să transmită, aproape "on-line", tot ce se petrecea la Vatican. A fost o luptă continuă pentru spaţiu de emisie, a fost o săptămână în care am dormit câte două ore pe noapte. A fost evenimentul în care am recurs şi am aplicat toată experienţa jurnalistică de care mă bucuram după 13 ani de presă. Practic, am făcut orice ca să-mi iasă reportajele. Unde nu aveam voie să filmez, foloseam lavaliera cu emiţător. A fost o cursă contra-cronometru pentru a relata un eveniment pentru care marile televiziuni - CNN, CBS, RAI - se pregătiseră cu 5 ani înainte. 
Vezi si alte vedete:
ACUM LA PRO TV:
Copyright © 2008 Pro TV S.A.
|
