Tudor Aaron Istodor a primit trofeul Shooting Stars in Berlinalei. Romanul, considerat  un actor cu instincte pure

Tudor Aaron Istodor a primit trofeul Shooting Stars in Berlinalei. Romanul, considerat "un actor cu instincte pure"

Share on Facebook
Tudor Aaron Istodor a fost apreciat si premiat, dupa participarea la programul Berlinale Shooting Stars, pentru versatilitate si naturalete, fiind considerat un actor cu instincte pure, dupa cum a motivat juriul sectiunii la gala de premiere.

Gala a avut loc luni seara, 13 februarie. Tudor Aaron Istodor este unul dintre cei zece tineri actori europeni care au fost selectati in programul Shooting Stars, organizat de European Film Promotion (EFP) si ajuns la cea de-a 20-a editie, relateaza News.ro.

Ceilalti noua actori din program, alesi dintre 26 de finalisti, sunt Zofia Wichlacz (Polonia), Louis Hofmann (Germania), Alessandro Borghi (Italia), Hannah Hoekstra (Olanda), Marusa Majer (Slovenia), Esben Smed (Danemarca), Victoria Guerra (Portugalia), Karin Franz Korlof (Suedia), Elina Vaska (Letonia).

Fiecare dintre cei zece actori selectati in programul Shooting Star a primit un premiu pentru realizarile artistice.

Actorul si regizorul Timothy Spall a inmanat trofeele la gala Shooting Stars care a avut loc la Berlinale Palast. El a primit, in 2014, European Film Award, pentru ”Mr. Turner”, iar in incheierea evenimentului este proiectat cel mai recent film in care joaca, ”The Party”, regizat de Sally Potter, inclus in competitia festivalului.

"Sunt minunati. Felicitari! Sunteti fantastici! Singurul meu sfat, pe care l-am dat si fiului meu, caruia ii merge destul de bine, este: aveti doua lucruri pe care trebuie sa le faceti - temele si sa fiti buni cu oamenii. Intotdeauna sa va serviti personajele, pentru ca personajele va vor servi inapoi", le-a spus Timothy Spall.

Tudor Aaron Istodor, in varsta de 32 de ani, joaca in paralel in teatru si film si este absolvent al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica ”I.L. Caragiale” din Bucuresti, promotia 2009. Inca din timpul studentiei a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Radu Muntean, Paul Negoescu. A jucat in filme regizate de Fanny Ardant (”Rouges sont les reves”, ”Cadences obstinées” si ”Cenusa si sange”), si in ”Domnisoara Christina”, semnat de Alexandru Maftei, iar cel mai recent rol al sau este cel din lungmetrajul ”Fixeur”, regizat de Adrian Sitaru. A interpretat rolul lui Edward al II-lea in serialul ”The Plantagenets”, produs de BBC, si poate fi vazut in spectacole pe scena Teatrului National Bucuresti si pe cea a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti.

Pe parcursul ultimilor 20 de ani, European Film Promotion a prezentat 283 dintre cei mai promitatori actori europeni, dintre care cei mai multi au devenit staruri internationale. Incepand din 2009, in fiecare an, zece actori europeni au fost selectati in programul Shooting Stars. Programul are loc in cadrul Festivalului de Film de la Berlin.

Share on Facebook Share on Twitter

Comentarii

0 mesaje
  • Contact:
  • telefon: 021.9454
    mail: pr@protv.ro
    adresa: Bd. Pache Protopopescu 105,
    Sector 2, Bucuresti