• PRO TV
  • Cum să iei cele mai bune decizii din punct de vedere profesional și economic în timpul crizei provocate de coronavirus

Cum să iei cele mai bune decizii din punct de vedere profesional și economic în timpul crizei provocate de coronavirus

Cum să iei cele mai bune decizii din punct de vedere profesional și economic în timpul crizei provocate de coronavirus

Alina Roșca, avocat Roșca Law Boutique, analizează cele mai importante prevederi care au apărut în ultimele săptămâni și care pot influența într-un mod direct viitorul firmelor și al nostru, implicit.

Șomajul Tehnic

Această prevedere legală este puțin disputabilă. Angajatorii care se încadrează în categoriile exemplificate în Ordonanță de Urgență nr. 30/2020 pot să ceara Statului să încadreze în Șomaj Tehnic până la 75% din angajații firmei care au suferit pierderi dar nu le-a fost închisă activitatea și până la 100% dacă activitatea le-a fost întreruptă total în baza uneia dintrei ordonanțelor militare. Angajatorii își iau propria decizie dacă vor cere sau nu acest drept al lor și pe cine vor trimite în șomaj tehnic. Angajatulul nu are nimic de spus în aceasta privință și va trebui doar să se asigure că această prevedere a fost aplicată într-un mod corect și legal.

Cu toate acestea, eu aș sfătui ca firmele care nu au avut încasări de-a lungul timpului – sau avut, dar nu le-a declarat integral -  să nu solicite astfel de beneficii. Deși pe moment li se poate părea o soluție viabilă și salvatoare, totuși peste câteva luni cred că organele fiscale vor dori să știe ce fel de activitate desfășoară aceste firme și de ce mai sunt ele pe piață dacă pe o perioadă foarte lungă nu au avut nici un fel de profit sau au avut un profit foarte mic. Cine ar fi motivat să vrea să muncească în aceste condiții și pentru ce motiv existau acei angajați, adică acele persoane care sunt acum în șomaj tehnic?

Cererea de a rămâne acasă pentru îngrijirea copilului minor



Aceasta este o decizie pe care o poate lua doar angajatul și este un drept care nu îi se poate refuza, dar dacă el lucrează într-o firmă care nu și-a întrerupt activitatea și nu poate presta telemunca, atunci poate o idee bună va fi aceea de a avea un dialog cu angajatorul pe această temă.

Trebuie să ia în calcul și modul în care angajatorul se va descurca fară acel anagajat și să aibă o discuție cu partenerul/soțul său despre situația în care acesta va sta el acasă cu copilul în așa fel încât angajatul care cere primul să rămână acasă pentru îngrijirea copilului să poată totuși să își sprijine și angajatorul. Să nu uităm că această situație este una de moment și dacă toată lumea merge acasă să își îngrijească copiii și rămâne angajatorul cu mult mai puțini angajați, atunci aceasta nu va ajuta nici firma pe viitor, dar nici poziția angajatului în firmă pe termen lung. 
 

Amânarea plații utilităților, a chiriei și a oricăror altor plăti


Aceaste beneficii trebuie privite nu numai din punctul de vedere al celui care ia această decizie de a amâna sau opri plățile, ci și din punctul de vedere a întregului „lanț al plăților”. Dacă eu nu plătesc furnizorii mei, deși poate aș putea face efortul să plătesc măcar parțial, atunci îl pun pe furnizor în situația de a concedia salariați și de a nu mai face plăți la rândul lui.

Asta ar însemnă că atunci când vom putea merge înapoi la muncă și vom începe să prestăm servicii sau când vom putea produce la adevărată capacitate, mărfurile/serviciile noastre nu vor mai fi putea fi plătite de multe dintre persoane din cauza ruperii „lanțului de plăti”.  Mai mult decât atât, amânarea unor plăți ne poate pune pe viitor în imposibilitatea totală de plată pentru că vom avea de plată nu numai ce este amânat, dar și ceea ce vom datora în acel moment.

Chiar dacă sunt o firmă sau o persoană fizică, faptul că în trecut îmi era greu să fac niște plăți, pentru niște angajamente care erau predictibile, pe viitor îmi va putea fi absolut imposibil să fac față la toate plățile pe care le-am amânat, și inclusiv la plățile impredictibile. Consider că în cazul firmelor care își permit să facă măcar plățile minime către acești furnizori ar trebui să le facă și în acest mod vom avea șanse mai mici să ajungemn la un blocaj economic și, pe cale de consecință, la falimente în lanț.

Ordonanțele militare care au suspendat activitea firmelor care ofereau servicii directe clienților

Cu toate aceste prevederi am întâlnit în practică unele firme care s-au ''reinventat'' rapid astfel încât ca să ofere servicii – spre exemplu, în cazul unităților care prestau activități de servire și de consum al produselor alimentare și al băuturilor, acestea acum fac livrare la clienți sau firmele de îngrijire corporală au devenit inventive și le oferă clienților sprijinul, de la distanță, pentru a își putea presta singuri aceste servicii. Și în aceste cazuri firmele se despart în două categorii: 1) cele care nu doresc sau nici măcar nu încearcă să își găsească o modalitate de a fi lângă clienți și de a face măcar venituri minime pentru a putea face ulterior față la plăti și 2) cele care sunt dispuse să nu folosească această perioadă doar pentru a se plânge de situația existentă și de a „vâna” orice ajutor pot primi fară a se gândi la repercusiunile care vor fi pe viitor, nu numai pentru ei, dar și pentru întreaga economie. 

Un alt avantaj de a fi activ pe piața existentă, chiar dacă faci niște venituri minime, este acela că nu vei pierde clienții și aceștia se vor reîntoarce la tine și nu vor merge la alt furnizor în momentul când vom intra în normal, pentru că au simțit că firma respectivă a fost alături de ei atunci când au avut nevoie de sprijin.

Suspendarea taxelor și executarea silită

Dacă suspendarea executărilor silite pentru recuperarea creanțelor este o măsură bună de care firmele trebuie să se folosească pentru a-și remedia situația, cred totuși că în cazul amânării plații taxelor o firmă ar trebui să cântărească foarte bine opțiunea de a plăti sau a nu plăti, în cazul în care totuși și-ar permite acest lucru. Nu trebuie să uităm că daca nu plătim taxele, atunci Statul nu va avea de unde să susțină plățile pe care trebuie să le facă și în acest caz, la fel că și în situațiile discutate mai sus, vom paticipa la „ruperea lanțului” de plăți. Cum poate cineva să îmi cumpere produsele/serviciile dacă el nu primește minimul ajutor pentru Șomajul Tehnic sau indemnizatile de îngrijirea a copilului minor? Și de ce să nu plătim taxele aferente impozitului pe profit mai ales în coditiile în care noua Ordonanță de Urgență nr. 33/2020 ne oferă o bonificație între 5 și 10%?

Suspendarea creditelor. Să îmi suspend sau nu plata creditelor? 

Ca și în cazul celorlalte prevederi legale adoptate în ultimul timp, trebuie să luăm în calcul nu doar ceea ce mi se întâmplă mie în prezent și unde mă situează o astfel de măsură, dar și unde voi fi eu în viitor. Pot să ajung în imposibilitate de plată dacă o să amân toate aceste plăti și la scadența lor pot intra în faliment? Chiar și în cazul persoanelor fizice amânarea plații ratelor de credit – în condițiile în care aș putea să îl plătesc măcar parțial – nu este o idee bună deoarece nu pot cunoaște care vor fi veniturile mele în viitor și este important că să fiu prevăzător și să nu ajung în situația în care îmi poate fi executată, să spunem, chiar și propria casa. Să nu uităm că în situația fară precedent în care ne aflăm acum, cu siguranță, nu vor fi multe persoane care să poată să mă ajute la momentul în care voi avea dificultăți financiare. Din acest motiv recomand înțelegerea corectă a noilor dispoziții legale din Ordonanță de Urgență nr. 37/2020 la momentul în care mergem să negociem cu banca.


Foto: Alina Roșca, avocat Roșca Law Boutique
 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni