Oana Andoni, prima amintire despre PRO TV: ”Descopeream fascinată un concept revoluționar, dinamic, unic”

Oana Andoni, prima amintire despre PRO TV: Descopeream fascinată un concept revoluționar, dinamic, unic
Citeste mai mult despre: 2018, 25 de ani pro tv, Oana Andoni,
Data publicarii: 25 Noiembrie 2020
Data actualizare: 29 Noiembrie 2020
La 25 de ani de PRO TV, Oana Andoni a oferit un interviu despre experiența PRO și felul în care a trăit-o până acum. Prezentatoarea Știrilor PRO TV a povestit despre amintirile amuzante și a transmis un mesaj telespectatorilor. 

Care e prima ta amintire despre PRO TV?

Descopeream fascinată un concept revoluționar, dinamic, unic, o abordare complet diferită de ceea ce știam că înseamnă televiziunea în România. Toată lumea asista la un eveniment ce avea să devină în scurt timp fenomenul PRO.

Am pus într-un singur loc 25 de ani de istorie PRO TV. Tu alegi anul și trăiești amintirea https://25deani.protv.ro/. 

Cum te simțeai acum 25 de ani?

Ca orice adolescentă, eram entuziastă și visătoare, dar nu îndrăzneam să visez că peste doar 5 ani voi fi și eu parte din universul PRO TV.

Ce a însemnat PRO TV pentru români, pentru România, pentru tine?

Înainte de toate, PRO TV înseamnă pentru români și România acea echipă de profesioniști în care poți să ai încredere că îți aduce noutățile în timp ce acestea se desfășoară, respectiv știrile curate de care avem atâta nevoie, dar și cel mai bun entertainment care să ne bucure viața. Pentru mine, PRO TV este o familie de oameni frumoși care fac ceea ce le place, cu seriozitate maximă.

Un mesaj pentru publicul PRO TV.

Publicul PRO TV este PRO TV-ul în sine, oamenii pentru care ne străduim să fim mai buni astăzi decât am fost ieri. Le mulțumim pentru un sfert de secol de fidelitate.  

Cea mai amuzantă întâmplare de care-ți amintești din PRO?

De multe ori înainte de pasa la sport, avem cate o știre hazlie. Țin minte că am avut niște imagini foarte caraghioase de la un rodeo cu oi (special organizat pentru copii), însoțite de un text pe măsura. Abia am reușit să termin de citit, pentru că nu mă puteam opri din râs. Iar pasa către Corina Caragea a fost cu greu formulată, pentru că deja râdea toată lumea în platou. 

Și Corina ne-a spus noutățile din sport, printre lacrimi. 

Ce vedeta PRO te-a inspirat, te-a mișcat?

Îi admir mult pe toți colegii mei, fiindcă sunt profesioniști și îi respect pentru dăruirea cu care își fac munca. Sunt un adevărat exemplu pentru mine și sunt mândră să lucrez cu ei. Îi prețuiesc, am învățat de la ei. Dar, înainte de toate, sunt niște oameni extraordinari.

Vezi și: Nemuritorii. De 25 de ani suntem noi, suntem PRO TV




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies