• PRO TV
  • Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la Romanian Creative Week. Proiecții și evenimente de excepție în clădirea-monument Baia Turcească

Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la Romanian Creative Week. Proiecții și evenimente de excepție în clădirea-monument Baia Turcească

Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la Romanian Creative Week. Proiecții și evenimente de excepție în clădirea-monument Baia Turcească

Cea de-a patra ediție a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX și recent reabilitată din fonduri europene, într-un univers al creativității și inovației, printr-o gamă largă de expoziții și evenimente de excepție, semnate de artiști consacrați care expun pentru prima dată la Iași.

Gallery

​Una dintre premierele aduse de RCW anul acesta este chiar prezența lui Mircea Cantor, câștigătorul prestigiosului premiu Duchamp (2011), care va expune cel mai recent proiect al său, realizat la invitația celebrei case de modă Dior. Artistul român a reimaginat în manieră proprie faimoasa geantă Lady Dior, în cadrul celei de-a opta ediții a proiectului de colaborare între casa de modă și artiștii internaționali.

În fiecare an, Dior realizează o colaborare cu artiști pentru a personaliza această geantă icon Lady Dior și fiecare își lasă amprenta în funcție de creația lui artistică. Moda își are originile în tradițiile portului popular, iar dacă știm istoria modei și călătoria sa de-a lungul timpului, vedem influențe și un dialog "in and out" cu tradițiile.

M-a interesat relația cu artizanatul, am lucrat cu marochinărie, cu broderie și, dincolo de faptul că m-am inspirat dintr-un cojoc cohănesc din zona de unde se trage bunica mea, din județul Bihor, am văzut această relație cu mâna umană, cu manualitatea.

De asemenea, educația este foarte importantă pentru că trebuie formată o generație întreagă de copii care să fie sensibili la ideea de frumos, de tradițional, de valori ale țării. Este nevoie să știm de unde provine această geantă, care sunt simbolurile întrețăsute în această broderie, iar toate acestea vin dintr-o educație pe care o formezi din fragedă pruncie, de pe băncile școlii”, a transmis Mircea Cantor, la Iași, în cadrul vernisajului expoziției „Hommage To Those Who Keep The Flame Alive | Mircea Cantor x DIOR”, care a avut loc astăzi, 16 mai, la Baia Turcească.

Mircea Cantor este unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani, cu lucrări care se concentrează în jurul temelor istoriei culturale, memoriei și strămutării. Este laureat al Premiului Marcel Duchamp, în 2011, acordat unui artist stabilit în Franța considerat a fi în avangarda practicii artistice contemporane, decorat cu Ordinul de ofițer al Artelor și literelor, de asemenea în Franța, și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler în România.

Baia Turcească devine un hub al creativității pentru Romanian Creative Week

Baie Turcească din Iași devine un univers al creativității în cele 12 zile ale Romanian Creative Week (RCW). Parterul și etajul emblematicii clădiri vor găzdui pe toată perioada RCW, între 15  – 26 mai 2024, expoziția centrală a RCW, Egologia, curatoriată de Marian Pălie, în timp ce subsolul clădirii va găzdui trei evenimente, concepute de trei echipe diferite de curatori.

Egologia - o călătorie de autodescoperire

Egologia, cu un design arhitectural realizat de Anda Zota și Elena Ionescu, aduce la Iași lucrările a 24 de artiști români, dar și din Japonia și Italia, în cadrul unui spectacol meditativ realizat din picturi, desene, fotografii, sculpturi, arte vizuale, sound design. Între artiștii care vor expune la Egologia se numără: Ana Taină, Alexandru Ranga, Elena Pîrvu, Hideo Iwasaki (Japonia), Iulian Nan, Mihaela Vasiliu, Thea Lazăr, Tudor Ciurescu și Vlad Albu.

O premieră a Romanian Creative Week, expoziția centrală a celui mai mare eveniment dedicat industriilor creative explorează relația complexă dintre ego-ul individual și construcțiile sociale care-l modelează. Egologia reprezintă, astfel, o călătorie de autodescoperire, unde peisajul interior reflectă relația complexă pe care o împărtășim cu lumea naturală, exterioară, o invitație la introspecție și transformare. Lucrările pe care publicul le va regăsi sunt declarații, afirmații articulate despre comercializarea identității, dar și oglinzi care reflectă impactul alegerilor noastre asupra ecosistemelor în care locuim, a peisajului nostru intern. Este un demers ce oferă o perspectivă asupra intersecției dintre sine și societate”, explică Marian Pălie, curatorul Egologia.

FF | Fashion & Film:  “Filmul și moda au una dintre cele mai vechi relații de prietenie”

O altă expoziție de excepție deschisă la Baia Turcească este FF | Fashion & Film, curatoriată de Domnica Mărgescu și Maurice Munteanu, care ne vorbește, prin fotografie, film și proiecții de video mapping, despre impactului pe care cinemaul l-a avut, îl are și îl va avea asupra modei ca instrument social, ca instrument de luptă, ca barometru al tendințelor de tot felul.

Pentru Maurice Munteanu, fashion editor ELLE de 19 ani și jurat al emisiunii-fenomen „Bravo, ai stil!”, povestea acestei expoziții are legătură cu prima sa poveste de dragoste: “Cred că aveam 5 ani în momentul în care m-am îndrăgostit de modă, la prima vizionare a filmului "The Birds". Momentul de început, în care Tippi Hedren traversează acea intersecție din San Francisco, perfect dirijată de Hitchcock și impecabil îmbrăcată de Edith Head, a corespuns cu trasarea destinului meu profesional, chiar dacă la 5 ani nu eram conștient de asta. Expoziția își propune să arate legătura dintre modă și film, să schițeze un fel de traseu estetic în timp și să surprindă acea emoție vizuală, o emoție vitală. Lucrurile nu pot funcționa separat, și nu funcționează separat. Filmul și moda au una dintre cele mai vechi relații de prietenie. Marii designeri au colaborat întotdeauna cu marii regizori - de la Yves Saint Laurent la Chanel, și de la Lemaire la Max Mara (vezi ultima colaborare explozivă din Tár, filmul lui Todd Field, unde Cate Blanchett ne oferă un regal vizual), costumul are un rol principal, funcționează ca barometru al tendințelor în societate, ca instrument de luptă, ca manifest”, povestește Maurice Munteanu, curatorul expoziției.

Echipa de creativi care „pune în scenă” FF | Fashion & Film este formată din: Velica Panduru (scenografie), Mircea Olteanu / Foarfeca Studio (edit video), Andrei Cozlac (videomapping), Pulsar Sinaps (intervenție grafică), Ada Teslaru (project manager). Partenerii tehnici ai evenimentului sunt Epson și Profimedia.

Despre umanitate și emoție la Baia Turcească

Pe toată durata desfășurării celei de-a patra ediții a RCW, publicul va avea posibilitatea de a urmări o excepțională producție video intitulată „Ceea ce ne unește”, în cadrul celei mai noi secțiuni - Sustenabilitate și Comunități Creative. Curatoriată de Irina Păcuraru, realizatoare şi producătoare de emisiuni la TVR,  „Ceea ce ne unește” prezintă efectele ireversibile ale istoriei trăite, scrise în prezența noastră și comunicată pe diferite canale ca “breaking news”, sub o puternică întrebare: “Cât gândim singuri și cât gândesc alții pentru noi?”. Echipa implicată în realizarea proiectului, realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank, este formată din actrița Ada Lupu (interpretare), de la Teatrul Național Iași, copiii Adela şi Agnes Obadă, Marius Țintă (imagine), Alexandru Condurache (montaj), Andrei Cozlac (instalație video). Filmările au fost realizate la Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași.

Ne confruntăm cu un fenomen periculos și îngrijorător al știrilor false, al informațiilor la minut și al cursei pentru audiență, caracterizat puternic de manipulare și distorsionarea adevărului. Suntem online fără întreruperi, devenind astfel victimele unei realității pe care nu o putem numi, neapărat, a noastră, antrenați într-un cerc vicios din care, din păcate, este dificil să ieșim. Ceea ce ne unește devine, cu fiecare titlu nou, cu fiecare "breaking news" și "update", ceea ce ne dezbină. Proiecția video completează întregul tablou de la Baia Turcească, care a devenit prin și datorită Romanian Creative Week un hub al creativității și inovației, menit să inspire, să nască dezbateri și să creeze conexiuni, reunind totodată artiști consacrați, designeri celebri și pasionați de artă și cultură într-o atmosferă energică și emoționantă ”, explică curatoarea Irina Păcurariu.

Evenimente de excepție în prima săptămână de RCW

Prima săptămână a Romanian Creative Week a început puternic, cu vernisaje și evenimente speciale care transformă Iașiul în principalul centru cultural al României. În continuare, publicul este așteptat să descopere multe alte surprize:

ACT – arthouse cinema&theatre, un amplu festival de teatru și film desfășurat în premieră în perioada 19 - 25 mai, cu nu mai puțin de 9 lungmetraje, 6 piese de teatru, precum și conferințe din domeniu. Fiecare lungmetraj va fi precedat de proiecția unui scurtmetraj, cu o temă complementară acestuia.

Festivalul de muzică NeMo. O săptămână de concerte, party-uri și o conferință pe teme din domeniul muzical  – așa definim festivalul de muzică NeMO, curatoriat de Cătălin Alionte. Susținut de Pepsi, la NeMO vor concerta, între alții, Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea ultimei ediții a „Vocea României”, Delta Pe Obraz și Tajnic.

Festivalul de dans HazarDance. Între 18-23 mai, HazarDance aduce în lumina reflectoarelor dansul contemporan, flamenco, dansul nomad și street dance, în spectacole excepționale în care vor performa atât artiști români, cât și din Spania, SUA și Ungaria. Una dintre surprize este prezența a doi dintre cei mai renumiți dansatori de flamenco din lume, spaniolii Patricia Guerrero și Alfonso Losa, care vor deschide săptămâna de dans de la Iași cu „Alter Ego”, un spectacol ca o întâlnire a oglinzilor emoționale.

Conferințele Creativității. Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir și Vasile Bănescu vor susține, în zilele de 16, 17 și 18 mai, la Teatrul „Luceafărul”, Conferințele Creativității, un eveniment organizat în premieră de RCW.

Festival du Bonheur pour les gourmands. Pentru prima dată la Iași, Festivalul du Bonheur – Pour Les Gourmands propune publicului o experiență culinară specială și o atmosferă energică în gradina din incinta Palas Mall. Deschis în perioada 16-19 mai, orele 10.00-22.00, festivalul reunește peste 20 de food truck-uri, cu o gamă largă de delicii culinare din toată lumea, și șapte DJs care își propun să ofere amintiri de neuitat.

Detalii despre Romanian Creative Week pot fi obținute pe aplicația RCW, pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro, precum și pe paginile evenimentului de pe Instagram, Facebook, YouTube și TikTok. Aplicația RCW este disponibilă pe prima poziție în căutările din Google Play și Apple Store și conține programul integral al evenimentului. În plus, aplicația le ofere participanților o experiență inedită, prin intermediul unui modul de realitate augmentată.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni