• PRO TV
  • FOTO Vlad Pascu, pentru prima dată în fața instanței! Cum arată autorul tragediei de la 2 Mai după nouă luni petrecute în închisoare

FOTO Vlad Pascu, pentru prima dată în fața instanței! Cum arată autorul tragediei de la 2 Mai după nouă luni petrecute în închisoare

FOTO Vlad Pascu, pentru prima dată în fața instanței! Cum arată autorul tragediei de la 2 Mai după nouă luni petrecute în închisoare

Vlad Pascu a fost adus joi dimineață, pe data de 23 mai, la Judecătoria Mangalia. Astăzi ar fi trebuit să fie ultimul termen înainte de pronunțarea pe fond, însă cea care se ocupa de caz, Ancuța Popoviciu, a fost recuzată și înlocuită cu judecătoarea Carmen Berevoescu, președintele Judecătoriei Mangalia.

Gallery

​Autorul tragediei de la 2 Mai, Vlad Pascu, a fost adus de la Penitenciarul Poarta Albă la Judecătoria Mangalia pentru prima dată, până acum acesta fiind audiat doar prin videoconferință. Tânărul a fost protejat intensiv de camere și de jurnaliștii prezenți la fața locului, chiar până la intrarea în clădire, însă a putut fi văzut pentru câteva secunde.

Cele nouă luni petrecute după gratii l-au schimbat complet pe Vlad Pascu. Autorul cumplitului accident petrecut în stațiune 2 Mai, anul tercut în luna august, a renunțat la părul lung, a îmbrăcat un costum elegant, o cămașă și o cravată, însă un detaliu a rămas neschimbat, anume tatuajul de pe față. (VEZI ÎN GALERIA DE MAI SUS CUM ARATĂ ACUM VLAD PASCU).

Părinții celor doi tineri morți în accident au fost prezenți la termen și și-au dorit să se uite în ochii celui care le-a provocat atâta suferință.  De la noua judecătoare, Carmen Berevoescu, își doresc să schimbe încadrarea faptei lui Vlad Pascu și să face, în sfârșit, dreptate. 

„Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul. Nu ştiu dacă merită să îi transmit ceva. Nu, sincer, nu cred că merită. Absolut nimic. Dar vreau să-l văd în ochi. Vreau să-i văd ochii. Dacă are vreo remuşcare, dacă... orice”, a afirmat Cătălin Dragomir, tatăl Robertei.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, i-a transmis un mesaj atât lui Vlad Pascu, cât și părinților lui:Să vină la mormântul băiatului meu”.

Foto: ȘTIRILE PROTV

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni