
Noi vești de la Vatican despre starea Papei Francisc. Potrivit briefingului referitor la starea de sănătate a Suveranului Pontif transmis duminică dimineața, Papa Francisc „răspunde bine” la tratamentul care i se administrează, iar starea sa generală se îmbunătățește treptat. Durata spitalizării rămâne însă incertă.
Papa, în vârstă de 88 de ani, este internat în Spitalul Gemelli din Roma, din 14 februarie, pentru dublă pneumonie. Infecția respiratorie severă necesită un tratament continuu. În prezent, Papa nu are febră și testele de sânge prezintă rezultate stabile.
Potrivit Vaticanului, sfântul părinte, în vârstă de 88 de ani, răspunde bine la tratamentul pentru pneumonie, nemaiavând atacuri respiratorii de câteva zile deja.
Deşi Papa Francisc nu are febră, medicii săi doresc să vadă aceleaşi rezultate pozitive „în zilele următoare” înainte de a da un prognostic, se arată în buletinul medical. Medicii săi nu au spus cât ar putea dura tratamentul.
Doctorii care nu sunt implicați în îngrijirea papei au spus că este probabil ca acesta să treacă printr-o perioadă agitată de recuperare, date fiind vârsta sa și afecțiunile sale cronice.
Suveranul Pontif nu a fost văzut în public de la internare, cea mai lungă perioadă de absență din cei 12 ani de pontificat.