
O întâlnire surprinzătoare între doi actori celebri a reaprins speculațiile despre o posibilă împăcare, la aproape un deceniu de la divorțul lor răsunător. Cei doi au fost fotografiați în ipostaze care par să sugereze o apropiere neașteptată, iar gesturile lor au ridicat multe semne de întrebare.
b
Gallery
Protagoniștii acestei povești sunt nimeni alții decât Ben Affleck și Jennifer Garner, care au fost surprinși împreună într-un parc de paintball din California, unde au sărbătorit ziua fiului lor, Samuel. Deși întâlnirea ar fi putut părea una pur familială, surse apropiate spun că lucrurile sunt mult mai profunde.
„Nu este niciun secret faptul că Ben s-a îndreptat din ce în ce mai mult spre Jen de când s-a despărțit de Jennifer Lopez, anul trecut. Este greu să nu observi cât de apropiați au devenit”, a declarat o sursă pentru Radar Online.
Fotografiile surprinse de paparazzi arată gesturi de tandrețe între cei doi, iar experții în limbajul trupului confirmă că între ei există o conexiune specială.
„Îmbrățișarea lor nu este ceva pe care îl faci cu un fost partener. Înfășurându-și brațul în jurul corpului ei, cu poziția pelvisului, a feței ventrale și a ferestrei inimii în contact cu corpul ei, totul conduce către o familiaritate și o dorință de proprietate intimă”, a explicat expertul Patti Wood.
Această apropiere vine la scurt timp după finalizarea divorțului lui Ben Affleck de Jennifer Lopez, alimentând zvonurile despre o posibilă împăcare cu Jennifer Garner.
„S-au creat foarte multe zvonuri cu privire la revenirea unei povești de iubire, judecând după tot timpul pe care l-au petrecut împreună și comportamentul lor afectuos din parcul de paintball”, a dezvăluit o altă sursă.
Ben Affleck și Jennifer Garner s-au căsătorit în 2005 și au fost unul dintre cele mai admirate cupluri de la Hollywood, însă mariajul lor s-a destrămat oficial în 2018, după o perioadă plină de probleme. Actorul a recunoscut că divorțul de Jennifer Garner a fost „cel mai mare regret al vieții sale”, iar zvonurile despre infidelități și lupta lui cu alcoolismul au planat asupra despărțirii lor.
Deși căsnicia lor s-a încheiat cu un scandal mediatic, Jennifer Garner nu a încetat niciodată să-i fie alături lui Affleck. „
Jennifer este un sprijin și nu poate să nu își facă griji pentru Ben. A fost susținerea lui în tot acești ani. Mereu l-a iertat pe Ben, pentru că este tatăl copiilor săi. Vrea să îl ajute să fie cea mai bună variantă a lui”, a declarat o sursă apropiată actriței.
Mai mult decât atât, Jennifer Garner a recunoscut public că Ben Affleck este marea iubire a vieții ei.
„Nu m-am căsătorit cu marea vedetă de film, m-am căsătorit cu el. M-aș întoarce și aș reface această decizie. Este iubirea vieții mele. Ce aș putea să fac cu privire la acest lucru?”, a mărturisit actrița.
Foto: Getty Images, Profimedia