• PRO TV
  • Gheorghe Hagi şi-a lansat autobiografia "Hagi - Drumul meu". Cât costă cartea ce cântărește aproape 3 kg : Nu e aşa ieftină - FOTO

Gheorghe Hagi şi-a lansat autobiografia "Hagi - Drumul meu". Cât costă cartea ce cântărește aproape 3 kg : Nu e aşa ieftină - FOTO

Gheorghe Hagi şi-a lansat autobiografia

Emoții mari astăzi pentru Gică Hagi. "Regele" și-a lansat cartea în care își povestește viața. Anunțul lansării acestui volum a fost făcut chiar de ziua fostul internațional român, pe 5 februarie 2025, când a împlinit 60 de ani.

Gheorghe Hagi şi-a lansat, miercuri, autobiografia "Hagi - Drumul meu”, în Aula Magna de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

La evenimentul emoţionant au participat familia lui Hagi, antrenori, foşti colegi şi prieteni de care se leagă cariera sa de 50 de ani în fotbal. Printre personalităţile prezente s-au numărat Mircea Lucescu, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuş şi Gheorghe Popescu.

"26 martie este o zi specială. Alături de familie, prieteni, antrenori, foști colegi de la club și de la echipa națională am lansat oficial autobiografia "Hagi - Drumul meu" în Aula Magna de la Academia de Studii Economice din București", a spus Hagi într-o postare pe Facebook, alături de câteva imagini de la fericitul eveniment.

Cât costă cartea lui Hagi

Cartea autobiografică „Drumul meu” este dispnibilă pentru precomandă la prețul de 399.00 RON. Volumul este o colecție de imagini și fragmente de ziar din cariera fotbalistului.

Gheorghe Hagi, fostul număr 10 al echipei naționale, a vorbit pentru prima dată despre autobiografia sa chiar de ziua sa de naştere, la 5 februarie: “O să vedeţi tot drumul meu. Dacă o să luaţi cartea, OK, nu e aşa ieftină, dar are vreo 200 de pagini”.

„Hagi, Drumul meu”, un album redactat într-un format unic, care se adresează fanilor de toate vârstele, cuprinde aproape 350 de fotografii, din care 200 prezentate în premieră, dar şi câteva zeci de articole din presa internaţională, multe dintre acestea necunoscute în România. Ca o curiozitate, cartea „Hagi, Drumul meu” cântăreşte în jur de două kilograme şi jumătate.

“Am început drumul meu când aveam 10 ani. Zi de zi, timp de 50 de ani am muncit. Real Madrid şi Barcelona cu perioada de doi ani la Brescia, am învăţat foarte multe lucruri... Am cucerit Europa cu o echipă extraordinară la Galaatasaray, am demonstrat că se poate. Nu vrem să ne lăsăm, dar la un moment dat trebuie să ai tăria să spui ‘Stop’. Eu m-am lăsat nu pentru că nu aveam randament, dar nu mai puteam să mă antrenez. De la 10 ani la 36 şi jumătate la nivelul cel mai înalt... Făcusem lururi extraordinare. Nu mai puteam să rezist la antrenamente. Trebuia să joc pentru suporteri, să câştig. Antrenamentul mi-a fost foarte greu, de aceea m-am lăsat”, a explicat atunci Gheorghe Hagi.

Gândul meu a fost apoi să fac o academie, pentru că fotbalul îmi dăduse totul. În ultimii trei ani m-am pregătit să fiu antrenor, am citit, am tradus, mi-am făcut conceptul tehnic şi aşa a ieşit şi cartea şi conceptul de mai târziu. Am decis să mă las, să fac o academie pentru copii la Constanţa. Academia este cea mai mare împlinire a mea, la 60 de ani. E proiectul meu de suflet. Sunt împăcat că am făcut tot ce am putut pentru a-i sprijini pe acei copii”, a mai spus el, potrivit news.ro.

Hagi a mai precizat în februarie că “a ajuns aşa mare pentru că nu a lipsit nicio zi de la antrenamente”. “Antrenorul mă dădea exemplu când eram copil. Am fost perseverent, ambiţios. Două lucruri sunt importante când vorbim despre viaţa noastră: talent, până la 18 ani, iar după 18 ani, valoare. Jucătorii tehnici se dezvoltă mai târziu”.

Georghe Hagi a spus că se simte împlinit la 60 de ani. “Simt la 60 de ani că sunt împlinit, că am făcut academia, că arată bine, mai avem vreo două terenuri de terminat... Mi-am făcut şi muzeul, vă invit acolo. Drumul meu nu a fost uşor, dar am făcut totul cu plăcere. Sunt mândru, împlinit, pentru că tot ce am încercat să fac, visele mele ca jucător, să mă bat cu cei mai buni, mi-au plăcut provocările cele mai mari. Îmi place să baţi la mine la uşă. Cred că am vorbit cel mai mult şi cel maia bine pe teren. Şi dacă faci totul bine ei te caută. Toate lucrurile la 60 de ani arată fooarte bine, sunt sănătos familia e bine, echipa a câştigat ltimul meci, academia arată bine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de mine şi mă simt unul din oamenii norocoşi în lume. Dacă vrei să fii norocos fă un lucru în viaţă, dedică-te. Este sfatul meu dacă vrei să fii împlinit”.

Foto FACEBOOK

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni