Kate Cassidy i-a adus un omagiu fostului ei iubit, Liam Payne, pe rețelele de socializare, cu ocazia zilei ei de naștere. Influencerița a postat câteva imagini nemaivăzute și a mărturisit că la jumătate de an de la tragica moarte a artistului primește semne din lumea „de dincolo”.
Gallery
Kate a postat un clip pe TikTok în care aprindea o lumânare pe un tort improvizat din clătite și frișcă. Fanii au observat un detaliu emoționant în clipul care a adunat peste 6 milioane de vizualizări în doar câteva ore.
Cea care i-a fost iubită lui Liam Payne aproape trei ani purta pe deget un inel care avea un „L”. În videoclip, lumânarea lui Kate s-a stins înainte ca ea să sufle, iar urmăritorii ei au insistat că acesta ar fi un semn din partea fostului membru One Direction.
@kateecass 26
♬ Today is my birthday - ??????
„El a stins lumânarea pentru tine”, „E mereu lângă tine!”, „The veghează de acolo de Sus”, „E felul lui de a-ți spune La mulți ani!”, au scris internauții care i-am trimis și mesaje de încurajare.
Kate a publicat și câteva fotografii nemaivăzute de public pe contul de Instagram, în care apare veselă și îndrăgostită alături de Liam. (Vezi imaginile în GALERIA FOTO de mai sus)
Vezi această postare pe Instagram
„Nu sunt singura care plânge acum, știu că el a avut un impact asupra multora dintre voi și chiar îi iubea pe fani”, a mărturisit aceasta cu lacrimi în ochi într-un interviu oferit recent publicației The Sun.
Liam Payne a murit la doar 31 de ani, după ce a căzut de la etajul 3 al unui hotel de lux din Buenos Aires, Argentina. Personalul hotelului la care era cazat fostul membru al trupei One Direction a sunat la poliție cu puțin timp înainte ca acesta să moară.
Angajații le-au spus oamenilor legii că în hotel există un „bărbat agresiv care ar putea fi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului”. După ce mai multe poze șocante, în care artistul părea într-o stare deplorabilă și era dus pe brațe de mai mai multe persoane și abandonat în camera sa, circulă pe internet - tot mai multe voci susțin că acesta ar fi putut fi salvat și că această tragedie ar fi putut fi evitată.
Ancheta privind moartea tragică a lui Liam Payne a luat o turnură neașteptată, după ce acuzațiile de omor prin imprudență împotriva prietenului său, Roger Nores, și a doi angajați ai hotelului au fost retrase.
Un tribunal din Argentina a stabilit că nu există suficiente dovezi care să justifice menținerea acuzațiilor împotriva lui Roger Nores și a angajaților hotelului CasaSur Palermo, unde a avut loc tragedia.
Instanța a concluzionat că, chiar dacă aceștia ar fi fost prezenți în permanență alături de Payne, nu ar fi avut cum să împiedice accesul său la substanțele interzise care i-au provocat starea de intoxicație.
Fotografii: Getty Images/ Instagram @kateecass
CITEȘTE ȘI: