David Beckham a dat o petrecere spectaculoasă cu ocazia schimbării prefixului, iar Anastasia Soare s-a numărat printre invitați. Fostul sportiv a împlinit 50 de ani și și-a sărbătorit ziua de naștere în avans.
Gallery
Anastasia Soare s-a numărat printre invitații de onoare la ziua de naștere a lui David Beckham. Fiind una dintre cele mai influente antreprenoare din industria de beauty, cu o avere de peste un miliard de dolari, Anastasia Soare are mulți prieteni care se află mereu în lumina reflectoarelor.
David Beckham și-a serbat cea de-a 50- aniversare la Miami, unde a dat o petrecere de zile mari. Acesta a invitat familia și persoanele apropiate, printre care și Anastasia Soare și Lionel Messi.
Petrecerea a avut loc sâmbătă, 30 martie, la restaurantul de lux Cipriani Downtown Miami. Totul a fost organizat de Victoria Beckham și de cei patru copii ai lor, alegând să îl serbeze pe fostul fotbalist la un restaurant italienesc, foarte apreciat pentru mâncarea și pentru atmosfera unică.
Pe contul său de Instagram, fostul sportiv a postat un mesaj prin care și-a exprimat iubirea pentru soția lui, dar și bucuria de a-și serba ziua de naștere în compania celor mai dragi persoane.
„M-am gândit să încep să sărbătoresc puțin mai devreme… o noapte atât de specială în Miami. Sunt atât de norocos să am alături familia și niște prieteni extraordinari cu care să încep sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări. Te iubesc, Victoria Beckham!”, a scris acesta pe rețelele de socializare.
Vedetele nu s-au prezentat oricum la ziua de naștere a lui David Beckham, fiind nevoite să respecte dress code-ul impus: black tie. Lionel Messi, Shaquille Oneal, Jordi Alba, Tom Brady și Sergio Busquets s-au numărat printre invitații de seamă ai fostului sportiv.
Sursa foto: Instagram