• PRO TV
  • Cum a fost surprins Justin Bieber de paparazzi, la scurt timp după ce presa străină a scris că Hailey le-a cerut prietenilor și familiei să se roage pentru soțul ei

Cum a fost surprins Justin Bieber de paparazzi, la scurt timp după ce presa străină a scris că Hailey le-a cerut prietenilor și familiei să se roage pentru soțul ei

Cum a fost surprins Justin Bieber de paparazzi, la scurt timp după ce presa străină a scris că Hailey le-a cerut prietenilor și familiei să se roage pentru soțul ei

În ultimele luni, Justin Bieber a devenit de nerecunoscut, iar familia și prietenii apropiați sunt tot mai alarmați de comportamentul său haotic. Presa din UK a scris recent că Hailey le-ar fi cerut apropiaților să se roage pentru soțul ei.

Gallery

​În live-urile pe care le face pe social media, Justin Bieber pare mereu dezorientat, fumează marijuana și are un comportament bizar. Imaginile surprinse în ultima perioadă de paparazzi nu fac decât să-i sperie și mai tare pe fani și mulți sunt de părere că artistul are nevoie de ajutor specializat.

Potrivit unui material exclusiv publicat de Daily Mail, surse apropiate cuplului Bieber au dezvăluit publicației că Hailey a ajuns la capătul puterilor. „Este într-o spirală periculoasă. Este ca un maniac, nu doarme, mănâncă foarte puțin și trimite mesaje frenetice în toiul nopții,” a declarat un apropiat al celor doi, potrivit sursei menționate mai sus.

„De multe ori, ceea ce spune nu are sens, dar el este convins că este în control. Nu își dă seama cât de mult ajutor are nevoie și toți cei din jurul lui sunt extrem de îngrijorați”, a adăugat sursa.

La scurt timp după ce aceste declarații au apărut în presa străină, Justin Bieber a fost surprins pe străduțele din Palm Springs, California.

În imaginile care s-au viralizat rapid, Justin a ieșit la plimbare alături de un prieten. Artistul și amicul său au făcut o oprire la o cafea din zonă. În momentul în care a văzut că este urmărit, Justin a încercat să-și acopere fața cu mâinile, apoi și-a tras fesul pe ochi. Cântărețul de 31 de ani era vizibil deranjat de prezența paparazzilor și a plecat glonț către mașină. (Vezi imaginile în GALERIA FOTO de mai sus)

În trecut, artistul a recunoscut că a avut perioade de consum excesiv de substanțe, inclusiv Xanax, după ce a devenit celebru la o vârstă fragedă. Într-un interviu pentru Vogue în 2019, el mărturisea: „Au fost momente în care agenții mei de pază veneau în miezul nopții să îmi verifice pulsul și să vadă dacă mai respir”.

Luna trecută, Justin a făcut o mărturisire surprinzătoare pe rețelele de socializare. Artistul a recunoscut că se confruntă cu un puternic sentiment de impostură și că, în ciuda succesului său uriaș, nu s-a simțit niciodată cu adevărat demn de ceea ce are.

„Oamenii mi-au spus toată viața ‘Wow, Justin, meriți asta’. Și eu, personal, mereu m-am simțit nevrednic, ca un impostor, ca și cum, dacă ar ști cu adevărat ce gânduri am, n-ar mai spune asta”, a scris artistul.

Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni