• PRO TV
  • Beach, please! 2025 oprește vânzarea biletelor, după ce a fost atins un nou record istoric. 96% din bilete au fost, deja, vândute

Beach, please! 2025 oprește vânzarea biletelor, după ce a fost atins un nou record istoric. 96% din bilete au fost, deja, vândute

Beach, please! 2025 oprește vânzarea biletelor, după ce a fost atins un nou record istoric. 96% din bilete au fost, deja, vândute

Festivalul BEACH, PLEASE! 2025 stabilește un nou record istoric, cu 96% din biletele vândute până în acest moment, ceea ce i-a determinat pe organizatori să oprească temporar vânzarea acestora.

Începând cu 7 aprilie 2025, la ora 23:59, vânzarea biletelor a fost oprită, iar decizia vine în urma unei cereri extraordinare, festivalul fiind aproape sold-out cu 3 luni și jumătate înainte de startul oficial.

Andrei Șelaru (Selly), co-fondator al festivalului, a explicat că această măsură este luată pentru a asigura o experiență optimă pentru participanți, având în vedere numărul impresionant de bilete vândute: „Suntem la 96% capacitate și vrem ca fiecare persoană care vine la Beach, Please! să se simtă bine, să aibă spațiu, confort și acces la tot ce am pregătit. De asta oprim acum vânzarea și vom reveni după anunțurile-cheie din aprilie.”

Marele anunț vine pe 11 aprilie – un headliner major care promite să atragă atenția pe plan internațional. De asemenea, încă mai sunt multe surprize muzicale pe cale să fie dezvăluite în zilele următoare.

Printre numele deja confirmate se numără:

  • Young Thug, legendă a rap-ului global
  • Lil Baby, superstarul trap-ului melodic
  • Peso Pluma, un fenomen mondial care sparge barierele între genuri
  • Ken Carson, un artist fresh al noii generații

Festivalul de la Costinești va avea loc între 9 și 13 iulie 2025 și promite să fie mai mare și mai spectaculos decât orice ediție precedentă.

Ce e nou în 2025:

  • Un buget record de 10 milioane de euro doar pentru artiștii internaționali
  • O promenadă de 6 hectare dedicată relaxării și socializării
  • O parcare nouă și drum de acces modernizat
  • Peste 2.000 de oameni implicați în producția festivalului

În 2024, festivalul a atras 510.000 de participanți, iar ediția din 2025 promite să depășească acest număr, fiind deja un fenomen viral. Campania de teasing pentru primii headlineri a generat un număr record de 234.000 de like-uri pe o postare, atrăgând atenția întregii țări.

Un nou lot de bilete va fi disponibil după următorul anunț al unui headliner, dar prețurile vor crește. Biletele pot fi achiziționate doar de pe site-ul oficial al festivalului, beach-please.ro. Prețurile pentru accesul general încep de la 190 de euro, iar opțiunea ultra-exclusivistă Elite Private Lounge costă 20.000 de euro, incluzând 12 bilete VIP și facilități premium.

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni