Anca Serea a petrecut întreaga noapte la Spitalul de Urgențe Floreasca, la scurt timp după ce a aflat că suferă de o boală autoimună. De ceva timp, soția lui Adrian Sînă are parte doar de ghinioane.
Gallery
Anca Serea nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții ei, deoarece, recent, a ajuns la Spitalul de Urgențe. De ceva timp, familia acesteia se confruntă cu o mulțime de probleme.
La începutul acestei luni, Anca Serea a aflat că suferă de o boală autoimună, după multe investigații și analize. Nu a trecut mult și aceasta a ajuns, de urgență, la spital.
A doua zi, aceasta a postat, pe contul său de Instagram, o fotografie de pe patul de spital. Soția lui Adrian Sînă nu a spus, momentan, cu ce problemă s-a confruntat, dar le-a promis celor care o urmăresc pe rețelele de socializare că va reveni cu detalii.
„Am ajuns acasă după o noapte la Spitalul de Urgențe Floreasca! Îmi trag sufletul și vă povestesc una dintre cele mai grele nopți”, a fost mesajul postat de Anca Serea.
În prima săptămână a acestei luni, soția lui Adi Sînă a ajuns cu fiica ei la spital, după ce a acuzat dureri de măsea. După doar câteva zile, fiica Ancăi Serea a fost operată, însă totul a decurs cum trebuie, fără complicații.
„Leah a avut o problemă stomatologică destul gravă pe care am încercat să o tratăm în urmă cu jumătate de an și, din păcate, nu am putut să o rezolvăm. Avea o infecție, un abces foarte urât la măseaua din spate. A fost nevoie de o intervenție și de anestezie (...) Ai fost foarte curajoasă, te iubesc!”, a explicat Anca Serea, la scurt timp după aceea.
De ceva timp, familia acesteia este urmărită de ghinioane. În decurs de doar câteva săptămâni, geanta de mii de euro a Ancăi Serea a fost furată, mașina fiului ei a fost lovită, fiica ei a fot operată, iar ea a ajuns la spital.
Sursa foto: Instagram