
Rihanna a stârnit valuri de admirație în mediul online după ce a apărut într-o ședință foto incendiară, realizată pentru cea mai nouă colecție Savage x Fenty. Îmbrăcată într-o lenjerie intimă roz, artista de 37 de ani a fost lăudată de fani pentru că își expune cu mândrie corpul natural, post-sarcină, promovând o imagine sinceră și autentică a feminității.
Fotografiile evocă o atmosferă de nuntă neconvențională, lansând noi speculații pe seama relației sale cu A$AP Rocky - fanii s-au gândit imediat că cei doi urmează să se căsătorească. Chiar dacă tema a fost una festivă, reacțiile nu s-au concentrat pe detaliile vestimentare, ci pe modul în care Rihanna a ales să-și celebreze corpul așa cum este: voluptuos, matur, real.
Gallery
Comentariile fanilor au fost pe cât de entuziaste, pe atât de emoționante:
„În sfârșit, un corp de femeie adevărată!”
„O mamă cu un corp natural? Superb!”
„Îmi place corpul ei de după sarcină. Așa arată o femeie frumoasă, nu un filtru de Instagram.”
„Mulțumim, Rihanna, pentru că ne arăți că frumusețea nu înseamnă perfecțiune artificială!”
Artista, care are doi băieți cu rapperul A$AP Rocky — RZA și Riot — a adoptat în ultima vreme o garderobă mai lejeră, stârnind speculații despre o posibilă a treia sarcină. Însă în noua campanie foto, Rihanna nu lasă loc de interpretări: silueta sa este una complet vizibilă, fără urme de burtică de gravidă. Cu toate acestea, un alt detaliu a alimentat curiozitatea fanilor: un inel impunător pe degetul inelar, ceea ce a declanșat zvonuri despre o posibilă logodnă cu A$AP Rocky.
Deși ar putea fi doar un accesoriu tematic, fanii nu s-au putut abține: „Oare urmează nunta anului?” s-au întrebat mulți în comentarii.
Campania face parte din colecția At First Sight a brandului Savage x Fenty, cunoscut pentru includerea și celebrarea tuturor tipurilor de siluete.