• PRO TV
  • Apar noi detalii tulburătoare despre moartea lui Rareș Ion. Maru s-a rugat o oră de el să consume droguri: „I-a spus că o să fie bun, apoi a pornit live-ul. Voia să ia "clout pe Tik-Tok"

Apar noi detalii tulburătoare despre moartea lui Rareș Ion. Maru s-a rugat o oră de el să consume droguri: „I-a spus că o să fie bun, apoi a pornit live-ul. Voia să ia "clout pe Tik-Tok"

Apar noi detalii tulburătoare despre moartea lui Rareș Ion. Maru s-a rugat o oră de el să consume droguri: „I-a spus că o să fie bun, apoi a pornit live-ul. Voia să ia

Apar noi detalii tulburătoare în cazul morții lui Rareș Ion, tânărul de 20 de ani care și-a pierdut viața în urma unei supradoze.

Potrivit apropiaților săi, Tudor Duma, cunoscut ca „Maru” – același personaj implicat în scandalul Vlad Pascu – l-ar fi convins pe Rareș să consume droguri în garajul locuinței sale, înainte să transmită live momentul care a precedat tragedia.

Rareș se afla în proces de recuperare, după ce în luna februarie fusese transportat cu ambulanța la spital. Însă luni, în garajul lui Maru, acesta ar fi cedat insistențelor.

„Maru a luat ceva, o seringă, cu o substanţă şi acesta s-a rugat de el vreo oră să bage cu el în venă că, fix aşa a spus: O să fie bun!. Rareş a zis că îi e frică să mai bage, că ultima dată s-a întâmplat, ultima dată când băgase a fost faza cu ambulanţa şi a zis că lui îi e frică să mai bage aşa ceva, vreodată în el, şi că n-ar mai vrea”, a povestit un prieten al lui Rareș.

De asemenea, iubita tânărului susține că inițial Rareș nu voia să consume droguri, ci doar să le vândă, dar că Duma ar fi insistat să le ia împreună.

„L-a chemat să se drogheze. S-au dus, au luat metadonă, Rareş a zis că el nu ar vrea să bage, el ar vrea să vândă. Până la urmă, Duma a insistat, că, hai, ia şi tu. Duma Tudor i-a dat în jur de 6 grame. Apoi a pornit live-ul.”

Mai mult, ea a menționat că drogurile fuseseră cumpărate de la o tânără pe nume Victoria Pica, despre care spune că ar mai fi fost implicată într-un alt caz cu deznodământ fatal.

„Mi-a zis doar că s-a văzut cu Pica și că și-a cumpărat acele pastile, atât. Și am închis telefonul. Am mai auzit de asta pentru că, cu un an în urmă, prietena mea, Ana, s-a văzut cu mine și mi-a zis că s-a văzut cu acea Pica, că și-a luat acele patru pastile. Și a doua zi a murit.”

Maru ar fi profitat de tragedie pentru a face bani din TikTok

Conform mărturiilor celor apropiați, după moartea lui Rareș, Maru ar fi încercat să monetizeze tragedia prin live-uri și abonamente plătite.

„Maru, aseară, făcuse live şi a spus pe live, la toată lumea, voia să ia "clout" de pe moartea lui Castron, lu' Rareş şi le spunea la oameni, efectiv le spunea la oameni, să se aboneze pe TikTok, să dea 15 lei ca să vadă clip, cum a murit Rareş, efectiv", a declarat prietenul tânărului decedat.

Ce spun procurorii DIICOT

Tudor Duma a fost reținut, fiind acuzat că i-a furnizat drogurile victimei și că a refuzat să sune la ambulanță, chiar dacă starea lui Rareș era vizibil critică.

„Martora le-a cerut celor doi să sune la ambulnață. Cei doi se certau între ei, inculpatul spunând că, dacă va suna la ambulanță, își va crea singur probleme. Martora a insistat și, în final, cei doi au hotărât să-l scoată pe IR afară din garaj.

În înregistrările preluate de camerele de supraveghere se observă că victima a fost scoasă afară din garaj de inculpat împreună cu altă persoană și dus până în capătul străzii.”

Ulterior, cineva a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat se află în stare gravă în fața unui bloc. Ambulanța l-a preluat și l-a dus la Spitalul de Urgență Floreasca.

„La data de 15.04.2025 în jurul orei 06:00, victima a fost externată, a stat în pat la domiciliu sub îngrijirea fratelui său, iar în cursul aceleași zile, în jurul orei 09:00, a survenit decesul”, potrivit procurorilor.

În referat, procurorul de caz evidențiază lipsa de empatie a inculpatului:

„Cinismul lui Tudor Duma prin refuzul de a solicita sprijin medical pentru victima, aflată într-o stare gravă.”

Toxicologia a confirmat prezența unui amestec periculos de substanțe în sângele lui Rareș: benzodiazepine, metadonă, tramadol, canabinoizi, 6-MAM (un metabolit al heroinei) și alfa-PVP, cunoscut și sub denumirea de „flakka”.

„În literatura de specialitate se precizează că 6-MAM este un metabolit al heroinei cu o fereastră de detecție relativ scurtă, de aproximativ 12 ore după consum, ceea ce indică un consum foarte recent”, notează referatul DIICOT.

Foto: Instagram 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni