
Un caz șocant a avut loc în urmă cu doar câteva zile în Harghita. O tânără de doar 18 ani a murit după ce a căzut în apele lacului de acumulare Frumoasa, încercând să fugă de un urs. Familia tinerei este devastată de durere și încă în stare de șoc după cele întâmplate.
O tânără de doar 18 ani, care se afla în excursie alături de un grup de circa 10 călugărițe, a sfârșit tragic după ce a fugit de un urs. Persoanele se plimbau pe un drum forestier în momentul în care s-au întâlnit cu o ursoaică, însoțită de pui. Tânăra s-a speriat de animalul sălbatic și posibil să se fi lovit de arborii din jur, pierzându-și astfel cunoștința. Aceasta a căzut în apele lacului de acumulare, iar una dintre persoanele alături de care se afla a coborât cu mare dificultate până la apă și a tras trupul la mal.
Deși echipajele de salvare au ajuns imediat la locul incidentului, fata nu a mai putut fi salvată.
„Era decedată când au ajuns cu barca și a fost transportată pe malul celălalt”, a spus Hugo Kristo, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita.
Fata care a decedat în apele lacului Frumoasa are o poveste tragică. Aceasta a crescut în grija unui asistent maternal încă de la vârsta de 3 ani, după ce tatăl ei și-a bătut soția până când aceasta a paralizat.
Fata a rămas alături de familia care a îngrijit-o, relația lor fiind una foarte bună.
„Era o fată foarte sufletistă, foarte blândă, foarte iubitoare. Suferă toată familia după ea. A zis de multe ori că nu se teme de nimic în viața asta, decât de urs”, Constantin Botizatu, membru al familiei de plasament.
Foto: Știrile PROTV