
Claudiu Bleonț și-a cerut scuze public pentru momentul incomod de pe scena Teatrului Naţional. În urmă cu două zile, actorul i-a adus o serie de critici acide fiicei sale Eva chiar pe scenă, la Premiile GOPO 2025.
"Taci dracu din gură, nu suport generaţia asta", a fost una dintre replicile pe care Bleonț i le-a adresat fetiței sale minore, în fața a sute de oameni. Ca urmare a reacţiilor publice dure, actorul a transmis un mesaj pe Facebook în care "îi cere iertare".
Regizorul Tudor Giurgiu, prezent la marele eveniment, a intervenit joi, pe Facebook, pentru a-și exprima opinia în legătură cu cele întâmplate. Regizorul a adus în discuție aspecte legate de relația strânsă dintre Claudiu Bleonț și fiica sa. Tudor Giurgiu consideră că actorul a avut „o improvizație total eşuată”!
"Nu vreau sǎ-l scuz pe Claudiu Bleonț, tot ce s-a scris e just. Vreau doar sǎ punem în perspectivǎ şi faptul cǎ acelaşi om (știu de la cei apropiați lui) e un tatǎ dedicat, atent, se ocupǎ (mult peste media altor tați) de cea micǎ de la chestiuni școlare, educație, pânǎ la gǎtit sau dus la antrenamente. Veți spune poate: “ei şi? Toți pǎrinții fac asta”. Zic doar cǎ umilirea nu face parte din codul comunicǎrii pǎrintelui CB.
Şi-a dorit enorm acest copil și o iubeşte ca pe ochii din cap. Nu ştiu ce tip de glumǎ/pamflet/referințǎ la diferențele între generații a vrut sǎ facǎ Bleonț dar nu i-a ieşit. Sunt 100% convins cǎ nu asta a fost intenția lui, a combinat şi inventat chestii (spre ex. fata lui nu mi-a cerut niciun autograf), mi-e clar cǎ a fost o improvizație total eşuatǎ. Gândul inițial o fi fost altul, execuția însǎ s-a dus în bǎlǎrii iar efectele, din pǎcate, s-au vǎzut ieri în media."
Claudiu Bleonț a oferit o declarație în care își exprimă profund regretul: "Punct de vedere. Marți seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtășesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite și au fost percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situație vulnerabilă și că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatețe și empatie. Nu a fost intenția mea să o discreditez pe Eva, nu îmi doresc să îmi educ copilul prin mustrare publică. Îmi asum felul în care am procedat.
O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vieții mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordială, dovadă stând și prenumele pe care i l-am ales. Ea este cea dintâi pentru mine, înainte de toate. Ca părinte, în dorința de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort și valori, uneori se pot spune lucruri într-un mod care nu ajută, ci rănește. Iar când realizezi asta, din dragoste adevărată, faci ceea ce trebuie, îți ceri iertare.
Așa cum am spus și în privat, spun acum și public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În fața tuturor, îi cer iertare în primul rând ei. Îi sunt dator cu asta, înainte de orice.
Nu caut scuze și nu vreau să justific ce s-a întâmplat. Vreau, însă, să îmi pun întrebări și să caut răspunsuri.
Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învățăm și ne corectăm. Voi face tot ce ține de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent și mai bun. Îmi asum această întâmplare, sunt tatăl Evei, cu întrebările și răspunsurile pe care le naște această condiție.
Celor care aleg să vadă în acest moment nu un verdict definitiv, ci întrebări pe care mi le asum, le mulțumesc! Uneori, din prea multă grijă, se poate naște o formă nepotrivită, chiar dacă fondul rămâne unul sincer — dorința profundă de a face bine copilului tău. Nu există rețete perfecte pentru a fi părinte, cred cu tărie în sinceritate, în responsabilitate și în efortul constant de a deveni mai bun. Pentru copilul meu, pentru mine și pentru lumea în care trăiesc. Claudiu Bleonț"
Foto FACEBOOK