
O pisică de doar patru luni a ajuns pe un drum european, unde mașinile treceau milimetric pe lângă ea, însă un tânăr a observat-o și a salvat-o, punându-și viața în pericol.
Un tânăr din Suceava a salvat o pisică de pe un drum european intens circulat, punându-și astfel viața în pericol. Bărbatul a văzut pisica care se afla la un pas de a fi călcată de mașinile care treceau cu viteză, așa că a ieșit din mașină, a luat-o și a dus-o pe marginea drumului.
De acolo, pisicuța de doar 4 luni a fost luată și îngrijită, iar acum își caută stăpân, potrivit unei postări de Facebook.
Întreg momentul a fost filmat și publicat pe rețelele de socializare, acolo unde a strâns mii de reacții din partea internauților.
„Bună seara tuturor!
Ea este Freya - o pisicuță cu vârsta de 4 luni, care a fost găsită pe un drum intens circulat, cât pe ce să fie strivită de mașini… ?
Nu știm cum a ajuns Freya acolo și nici unde este mămica ei, însă vrem mult să-i găsim o familie!
Freya va pleca în adopție sterilizată și deparazitată, curată, folosește litiera.?
Vă rog, share!”, se arată în postarea de pe Facebook.
Foto: Facebook