Andreea Marin a primit un cadou emoționant din partea fiicei sale. Prezentatoarea de televiziune s-a emoționat până la lacrimi când a văzut gestul frumos pe care fiica ei l-a făcut.
Gallery
Andreea Marin a fost atât de impresionată de cadoul pe care fiica ei i l-a făcut, încât a ținut să îi mulțumească în mod public. Violeta a vrut să fie alături de mama ei, după ce a văzut că aceasta nu trece printr-o perioadă foarte bună.
Din cauza faptului că Andreea Marin are un program încărcat, nu puține sunt momentele în care ajunge la epuizare. Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat, Violeta a decis să o surprindă și a decupat o foaie, în formă de inimă, pe care a scris: „Totul o să fie bine”.
Pe contul său de Instagram, unde a postat o imagine cu surpriza pe care a primit-o, aceasta a recunoscut că ziua respectivă fusese una extrem de epuizantă și avea mare nevoie de liniște.
Mai mult decât atât, Andreea Marin a recunoscut că gestul făcut de fiica ei, deși pare a fi unul mic, a însemnat extrem de mult și i-a înseninat ziua.
„La finalul unei zile dificile, când aveam să mă odihnesc în sfârșit, am găsit această inimă pe perna mea. De atunci, o păstrez pe noptieră, pe cutia mea de lemn cu cele sfinte pentru mintea și sufletul meu.
Din acea clipă, nu m-am mai îndoit că așa va fi. Uneori, printr-o vorbă neașteptată sau un mic gest, de neuitat pentru noi, copiii noștri ne amintesc ce e cu adevărat esențial: să credem în bine. În calea dreaptă. În cerul clar de dincolo de nori. În noi înșine. Mulțumesc, Ana Violeta Bănică! Te iubesc nespus de mult și ești mereu motivația mea!”, a scris Andreea Marin, pe contul său de Instagram.
Sursa foto: Instagram