Emily Burghelea a lansat bomba la scurt timp după ce a dat de înțeles că ar fi însărcinată cu gemeni. Într-un interviu EXCLUSIV, vedeta a declarat că urmează ca familia ei să aibă 7 membri.
Gallery
Emily Burghelea este însărcinată pentru a treia oară. Vedeta, care deja a adus pe lume doi copii absolut superbi, a dezvăluit recent pe rețelele de socializare că în viitorul apropiat familia ei va avea șase membri. Acest mesaj a fost ca un șoc pentru urmăritorii săi, care au fost convinși că fosta prezentatoare de la Vorbește Lumea este însărcinată cu gemeni.
La scurt timp după speculațiile apărute în spațiul public, Emily a explicat că cel de-al șaselea membru este, de fapt, cățelul ei.
„Amedea, Damian, eu, bebe, Andrei si cățelul, Don!”, a explicat Emily, negând astfel că ar fi însărcinată cu gemeni.
CITEȘTE ȘI:
Emily Burghelea a fost prezentă la un eveniment despre îngrijire și frumusețe, în cadrul căruia a oferit un interviu exclusiv pentru protv.ro, în cadrul căruia a declarat că familia ei s-a mai mărit cu un membru. Nu este vorba despre tripleți și nici despre gemeni, ci despre un nou animal de companie.
„Atunci era vorba despre noi șase, adică: „Amedea, Damian, mami și tati (adică eu și Andrei), bebe care vine și cățelul, Don! Acum o să fim 7, pentru că am mai adoptat un cățeluș care face și el parte din familie”, a spus Emily în exclusivitate pentru PRO TV.
Întrebată dacă și-ar dori să aibă gemeni în viitor și dacă își mai dorește copii, Emily a răspuns clar:
„Mi-aș fi dorit mult de tot. Este visul meu să am gemeni. Poate, la un moment dat, o să și facem. Doamne ajută! Deja sunt 3 copii, o să mai vină doi, o să fim 5. 5 e un număr bun”, a mai spus ea.
Foto: Instagram