
Robert Francis Prevost a fost ales noul Papă, primul lider al Bisericii Catolice originar din Statele Unite.
Gallery
Papa Leon al XIV-lea s-a născut în Chicago în 1955, din părinți cu origini spaniole și franco-italiene. Ulterior, acesta s-a stabilit în Peru, însă a păstrat legătura cu SUA, întorcându-se periodic pentru a sluji în orașul natal.
A fost paroh și profesor în Trujillo, iar în 2014 Papa Francisc l-a numit episcop de Chiclayo. În 2023, a devenit arhiepiscop și cardinal, iar în scurt timp a preluat conducerea Dicasterului pentru Episcopi în America Latină, una dintre cele mai influente funcții.
În discursul său inaugural, Papa Leon al XIV-lea l-a evocat pe Francisc cu recunoștință: „Încă auzim vocea sa, slabă dar curajoasă, binecuvântându-ne. Uniți cu Dumnezeu, să înaintăm împreună.”
Succesorul Papei Francisc a recunoscut că are o pasiune pentru sport, mai exact pentru tenis. În cadrul unui interviu pentru The Pillar, Suveranul Pontif a dezvăluit că se consideră un jucător amator „destul de talentat” și că de când a plecat din Peru nu a mai avut ocazia de a se andrena, așa că abia așteaptă să revină pe teren.
„Mă consider un jucător amator destul de pasionat de tenis. De când am plecat din Peru, am avut puține ocazii să mă antrenez, așa că aștept cu nerăbdare să revin pe teren”, a spus noul Papă, citat de The Pillar.
Foto: Getty