• PRO TV
  • Mărirea și decăderea unei prietenii. Ce s-a întâmplat între David Beckham și Harry, după ce Meghan Markle a apărut în viața prințului

Mărirea și decăderea unei prietenii. Ce s-a întâmplat între David Beckham și Harry, după ce Meghan Markle a apărut în viața prințului

Mărirea și decăderea unei prietenii. Ce s-a întâmplat între David Beckham și Harry, după ce Meghan Markle a apărut în viața prințului

Prietenia dintre David Beckham și Prințul Harry a fost mult timp privită ca o punte simbolică între lumea sportului și monarhia britanică. Cei doi păreau uniți de valori comune, dar și de o chimie autentică alimentată de interesul pentru cauze caritabile și evenimente sportive de anvergură.

David Beckham, provenit dintr-un mediu modest din estul Londrei, nu părea candidatul tipic pentru cercurile regale. Totuși, implicarea sa constantă în proiecte sociale și sprijinul pentru sportul britanic l-au adus treptat în apropierea familiei regale.

Legătura sa cu Prințul William s-a închegat în perioada în care ambii susțineau candidatura Angliei pentru organizarea Cupei Mondiale din 2018. Această colaborare l-a introdus în familia regală și așa a ajuns și în cercul apropiat al Prințului Harry, cu care a împărtășit de-a lungul anilor momente publice și private.

Jocurile Olimpice din Londra din 2012, dar mai ales Invictus Games — inițiativa personală a lui Harry dedicată soldaților răniți — au fost doar câteva dintre ocaziile în care cei doi au fost surprinși împreună, afișând o camaraderie autentică.

Într-un interviu acordat revistei Esquire, David Beckham afirma: „Este o relație foarte normală. Și cu Harry e la fel. Sunt foarte ușor de abordat. Iubesc sportul”. Declarația întărea imaginea unei prietenii firești, bazate pe încredere și interese comune.

Schimbarea majoră în dinamica relației dintre cei doi a survenit odată cu intrarea lui Meghan Markle în viața prințului. Potrivit biografiei „House of Beckham”, semnată de Tom Bower, Meghan Markle ar fi fost preocupată de imaginea publică a cuplului și de potențialele interferențe pe care apropiații le-ar fi putut genera în presă.

În timpul ediției Invictus Games din 2018, desfășurată la Sydney, ea i-ar fi cerut lui Harry să se distanțeze de David Beckham, temându-se că prezența acestuia ar atrage atenția media într-un mod nedorit.

Această decizie a fost percepută de David Beckham drept o izolare nejustificată, fără explicații clare, fapt ce a generat confuzie și dezamăgire. Mai mult, tensiunile au escaladat când Meghan Markle și Prințul Harry au început să suspecteze că detalii confidențiale despre viața lor privată ajungeau în presa tabloidă. Suspiciunile s-au îndreptat către Victoria Beckham, acuzată tacit că ar fi sursa scurgerilor de informații.

Confruntarea directă dintre Harry și David Beckham, pe această temă, a fost momentul decisiv care a dus la ruperea prieteniei. Deși fostul fotbalist a negat ferm orice implicare, dezamăgirea și furia au fost evidente.

„Victoria și David Beckham au fost la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle și i-au susținut sincer pe tot parcursul începutului lor ca și cuplu în Marea Britanie”, a spus o sursă apropiată familiei Beckham. Totuși, acuzațiile i-au lăsat lui David un gust amar, sursa afirmând că acesta a fost „absolut înfuriat”.

De-a lungul timpului, Victoria Beckham ar fi încercat să repare ruptura, adoptând o atitudine mai conciliantă decât soțul ei. Potrivit apropiaților, ea ar fi fost profund afectată de acuzațiile de bârfă și trădare, mai ales că, în opinia celor din jur, acest comportament ar fi total străin de caracterul ei.

„Victoria Beckham a fost mult mai iertătoare decât se crede. A fost rănită de acuzațiile că ar fi răspândit bârfe, lucru pe care nu l-ar face niciodată”, a adăugat sursa.

David Beckham, în schimb, pare să nu fi trecut peste incident. În ciuda contextului social în care ambele familii activează și a relațiilor încă vii ale soților Beckham cu alți membri ai familiei regale, o împăcare cu Harry și Meghan este considerată improbabilă.

foto: Getty Images

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni