În seara zilei de 13 mai se dă startul celei de-a 78-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, cel mai mare de acest gen din lume. În acest an, cinefilii se vor bucura să-i vadă pe covorul roșu pe unii dintre cei mai talentați actori de la Hollywood.
Maratonul celor 22 de filme care intră în competiția pentru Palme d’Or începe mâine dimineaţă. În această seară are loc deschiderea oficială a Festivalului de film de la Cannes 2025, unde va fi proiectată pelicula «Partir un jour» a realizatoarei franceze Amélie Bonnin.
Printre actorii care vor păși anul acesta pe covorul roşu al Palatului Festivalurilor este Tom Cruise. Chiar dacă nu este în competiţie pentru vreun premiu, el vine la Cannes pentru a-și prezenta ultimele aventuri din franciza „Misiune: Imposibilă”.
Robert De Niro este așteptat marți seară la ceremonia de deschidere. Starul american, în vârstă de 81 de ani, va fi recompensat cu un trofeu Palme d'Or pentru întreaga carieră. Premiul va fi înmânat de către Leonardo DiCaprio, scrie variety.com. „Mai ales acum, când există atât de multe lucruri care ne îndepărtează, Cannes-ul ne aduce împreunp - povestitori, regizori, fani și prieteni. Este ca și cum m-aș întoarce acasă”, a spus protagonistul din „Nașul” (1974), care se bucură de două premii Oscar.
Printre cele mai mari premiere se numără „Die My Love”, în care Jennifer Lawrence și Robert Pattinson formează un cuplu. În film, aceștia se află sunt într-o căsnicie care se destramă.
Kristen Stewart, Scarlett Johansson și Harris Dickinson sunt trei actori care își vor face debutul lor ca regizori de lungmetraje. Toți trei au refuzat rolurile principale în propriile filme.
Scarlett Johansson și-a dorit să regizeze încă de la vârsta de 12 ani. Pe platourile de filmare ale filmului lui Robert Redford din 1998, „The Horse Whisperer” - al șaptelea film în care a jucat - a văzut modul specific de lucru al acestuia, felul în care își înțelegea actorii și a avut un gând clar: vreau să fac asta într-o zi, potrivit deadline.com.
Eva Longoria și-a făcut apariția în holul hotelului Martinez, în prima zi a celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.
Citește și:
Vezi și: