• PRO TV
  • Andia cucerește din nou inimile fanilor cu piesa „Pata de culoare”, un imn al iubirii care dă viață

Andia cucerește din nou inimile fanilor cu piesa „Pata de culoare”, un imn al iubirii care dă viață

Andia cucerește din nou inimile fanilor cu piesa „Pata de culoare”, un imn al iubirii care dă viață

Andia revine în forță cu „Pata de culoare”, piesa care anunță vara cu un sound vibrant și versuri despre iubirea care transformă totul în jur. Cu un refren memorabil și o atmosferă caldă, single-ul are toate ingredientele unui hit de sezon.

Scrisă de Alex Pelin, compusă alături de Vlad Lucan și Mircea Petrescu, și produsă de Vlad Lucan, „Pata de culoare”  este o declarație de dragoste sinceră și poetică, în care Andia își deschide sufletul cu aceeași vulnerabilitate care a cucerit deja milioane de ascultători.

„Pata de culoare e despre acel moment în care apare cineva și, fără să încerce, îți dă viața peste cap în cel mai frumos mod. E despre contrast, despre lumină, despre cum dragostea poate transforma banalul în artă”, spune Andia despre piesă.

Videoclipul, regizat de Bogdan Păun și filmat de Alexandru Mureșan, este produs de Arkomo și traduce vizual lumea sensibilă și artistică a piesei. Un univers cinematografic pastelat, unde visul și realitatea se combină pentru a reda o stare, un sentiment.

VEZI MAI JOS VIDEOCLIPUL PIESEI

„Mi-am dorit ca videoclipul să fie ca o pictură în mișcare – să aibă atmosferă, culoare și emoție. Bogdan și echipa au reușit să surprindă perfect povestea piesei: o iubire care schimbă totul în jur, subtil și poetic”, a mai declarat artista.

Andia reușește din nou să atingă coarda sensibilă a publicului și să aducă muzica românească mai aproape de artă, fără să piardă esența pop-ului autentic. „Pata de culoare” este nu doar o piesă de dragoste, ci o stare, o emoție, o vibrație care colorează totul în jur.

​ „Cum să nu o adori pe Andia? Scoate numai piese care ajung direct la sufletele nostre!”

„Una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am auzit vreodată!”

„Superb! Pregătită să o am pe repeat zilnic”

„Pansament pentru suflet! piesa verii 2025! versurile superbe ating inima și rămân întipărite în minte. Refrenul e foarte atractiv, creează dependență!”, i-au scris fanii care au ascultat melodia pe Youtube.

Considerată una dintre cele mai talentate artiste din România, ANDIA a cucerit rapid inimile a milioane de oameni, urcând pe vârfurile succesului atât în topurile muzicale de radio, cât și de televiziune, lăudându-se cu o impresionantă realizare de 7 piese pe locul 1 în topul Media Forest. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni