
Zanni, unul dintre cele mai nonconformiste personaje din showbizul românesc, a surprins pe toată lumea cu o schimbare de proporții: s-a pocăit!
Gallery
Zannidache, cunoscut publicului larg după ce a câștigat Survivor România, este un artist cu o poveste de viață impresionantă: abandonat de părinți, crescut în orfelinat, cu un trecut marcat de lipsuri și lupte interioare. A reușit să se ridice prin muncă, carismă și talent, ajungând un nume cunoscut în muzică, mai ales după ce a fost susținut de Alex Velea.
Deși a cunoscut faima, în ultima perioadă Zanni a lăsat tot mai multe indicii că își dorește o transformare profundă. Iar momentul a sosit: s-a pocăit și a fost botezat într-o comunitate creștină.
VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS IMAGINILE DE LA BOTEZUL LUI ZANNI
După ce imaginile cu botezul au fost postate pe TikTok, comunitatea online a explodat. Fanii au fost emoționați și impresionați de gestul artistului, iar comentariile au curs în valuri:
„Dumnezeu să fie cu tine, Zanni, și iartă-mă că te-am judecat la Survivor. Dar bravo că ai făcut pasul pocăinței înaintea lui Jador! Ești cel mai tare!”
„Nu cred că este adevărat ce văd… Zanni s-a pocăit”
„Ești o speranță că se poate și eu vreau să mă pocăiesc! Dumnezeu să te țină în calea lui”
„Am plâns când l-am văzut pe Zanni! Bravo! Dumnezeu să fie protecția ta!”
„Ce veste bună de dimineață! Să fii binecuvântat, Zanni”
„Dumnezeu este dragoste, el a găsit la Iisus iubire, pentru că el nu a știut ce înseamnă iubirea nici de copil măcar, acum are ca mamă și tată pe Iisus”
Pocăința, în sensul religios, este o schimbare sinceră a vieții, o întoarcere către Dumnezeu, renunțând la vechile obiceiuri și păcate. În România, termenul este asociat în special cu creștinii neoprotestanți (precum penticostalii, baptiștii, adventiștii), care practică botezul la maturitate, ca semn al alegerii conștiente de a-L urma pe Hristos.
Pentru Zanni, acest gest simbolizează nu doar un act de credință, ci și o dorință clară de a rupe legătura cu trecutul dureros și de a merge pe un drum nou, spiritual.