• PRO TV
  • Fostul bodyguard al prințesei Diana a murit. Dezvăluirea sa cutremurătoare: „Aș fi putut s-o salvez”

Fostul bodyguard al prințesei Diana a murit. Dezvăluirea sa cutremurătoare: „Aș fi putut s-o salvez”

Fostul bodyguard al prințesei Diana a murit. Dezvăluirea sa cutremurătoare: „Aș fi putut s-o salvez”

Moartea subită a fostului agent de pază al prințesei Diana a readus în atenție o mărturisire care continuă să răscolească inimile fanilor acesteia din întreaga lume.

Lee Sansum, cel care i-a fost bodyguard în ultimele săptămâni de viață, susținea că tragedia din 1997 ar fi putut fi evitată... dacă el ar fi fost în acea mașină.

A murit cu regretul că putea schimba soarta prințesei inimilor

Lee Sansum s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani, în urma unui atac de cord suferit în propria locuință. Vestea tristă a fost făcută publică de soția sa, Kate, printr-un mesaj emoționant:

„De când ne-am cunoscut în 1998, Lee a fost sufletul meu pereche, eroul meu și cel mai minunat om din viața mea... Sunt devastată să anunț că nu mai este printre noi.”

Fost militar și agent de securitate, Sansum a lucrat pentru Mohamed Al-Fayed în 1997, iar în acea vară a avut sarcina de a o proteja pe prințesa Diana și pe fiii ei, William și Harry, în timpul vacanței lor din Saint Tropez.

A fost o perioadă liniștită și plină de amintiri frumoase, după cum avea să povestească mai târziu chiar Diana într-o scrisoare adresată lui Lee:

„William, Harry și cu mine am vrut neapărat să-ți mulțumim pentru grija pe care ne-ai purtat-o... au fost zece zile magice.”

Însă doar câteva săptămâni mai târziu, prințesa avea să-și piardă viața într-un accident rutier în Paris, alături de iubitul ei, Dodi Fayed, și șoferul Henri Paul.

Singurul supraviețuitor a fost bodyguardul Trevor Rees-Jones, care a fost grav rănit. Sansum mărturisea, ani mai târziu, că a tras la sorți împreună cu Rees-Jones pentru a decide cine va fi de serviciu în acea noapte fatidică.

„Puteam să fiu eu în acea mașină”, spunea el într-un interviu pentru The Sun în 2022.

Obsesia pentru centurile de siguranță care i-a marcat conștiința

Lee Sansum era convins că Diana ar fi supraviețuit dacă el s-ar fi aflat în acea limuzină. Una dintre regulile stricte pe care le impunea era purtarea centurii de siguranță, chiar dacă Dodi Fayed o ura.

„Era o instrucțiune clară venită de la Mohamed Al-Fayed. Eu nu făceam compromisuri”, spunea el. Faptul că niciunul dintre cei trei nu purta centura în momentul impactului a fost, în opinia lui, decisiv.

„Când am aflat că nu erau legați, am înțeles de ce n-au avut nicio șansă”, declara Sansum.

Diana, care avea doar 36 de ani la momentul accidentului, era iubită de milioane de oameni din întreaga lume. Moartea ei fulgerătoare a lăsat un gol imens în sufletul britanicilor, dar și o serie de întrebări fără răspuns, care continuă să alimenteze teorii și regrete.

În mediul online, fanii lui Sansum și ai prințesei și-au exprimat tristețea. Unul dintre mesaje devenit viral pe X (fostul Twitter) sună așa: „Credința lui Lee că putea să o salveze pe Diana este pur și simplu sfâșietoare.”

Foto: Getty 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni