
După ce a depus jurământul în fața Parlamentului și și-a preluat mandatul de președinte, Nicușor Dan a oferit, în Sala Unirii, o recepție celor mai apropiați colaboratori.
Luni, la ceremonia oficială de învestire în funcția de Președinte al României, Nicușor Dan a avut aproape 500 de invitați, printre care vedete, oameni de afaceri și actori. Toți au fost răsfățați cu preparate tradiționale românești, pe cât de simple, pe atât de gustoase.
La antreu, aceștia au fost serviți cu brânzeturi, humus, salată de vinete și diverse legume precum ardei, ciuperci, dovlecei, ceapă verde și roșii, dar și salate, salam sau șuncă.
Printre acestea, invitații au mai fost delectați cu celebra pastramă de berbecuț, sarmale de post sau cu carne, după preferințe, păstrăv la grătar, ciocănele de pui și somon la cuptor.
Printre preparatele tradiționale românești care se aflau pe mese s-a numărat și fasolea cu ciolan sau fasolea bătută.
Și la capitolul desert au fost dulciuri din belșug: macarons, amandine, eclere, negrese, prăjituri cu fructe.
Invitații noului președinte au fost, de asemenea, serviți cu whisky, apă plata și minerală, vermut, coniac, vin sau vin spumant. De asemenea, s-au băut și sucuri naturale de lămâie, portocale, Cola, Fanta, Sprite.
Nicușor Dan și-a preluat oficial mandatul de președinte, într-o ceremonie la Palatul Parlamentului care a avut loc luni, 26 mai. El a depus jurământul de învestitură și a susținut un prim discurs în calitate de președinte.
La festivitate au participat mai multe nume importante, inclusiv din lumea sportului. Gigi Becali a făcut o serie de declarații după ce s-a întâlnit față în față cu președintele României.
Nicușor Dan l-a salutat pe omul de afaceri, care și-a prezentat scuzele pentru afirmațiile făcute la adresa lui de-a lungul timpului. Ulterior, patronul campioanei României l-a numit pe noul președinte „om cuminte”.
"Stăteam pe scaun aici și a trecut președintele României. I-am zis și eu `Iertați-mă`, că știi că i-am mai făcut și eu, ne-am mai ciondănit. Îți dai seama? M-a salutat omul, stăteam pe scaun, m-am ridicat și am dat mâna cu el. A făcut gest frumos, dacă era altul, trecea, se uita urât și pleca. Om cuminte", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
Foto: Facebook