CRBL și Elena Vîșcu anunțau, în primăvara anului trecut, că au divorțat. Vestea a reprezentat un adevărat șoc pentru fanii celor doi, deoarece au fost împreună mai bine de 16 ani și nimic nu părea să prevestească o astfel de ruptură.
Gallery
Fără doar și poate, fiica pe care CRBL și Elena Vîșcu o au împreună a fost cea mai afectată de separare. Adolescenta în vârstă de doar 15 ani și mama ei au aflat din presă despre noua iubită a artistului, lucru ce a făcut situația și mai grea de gestionat.
Recent, în cadrul unui podcast la care a fost invitată, Elena Vîșcu a făcut noi dezvăluiri despre divorțul de artist. Fosta soție a acestuia a mărturisit că fiica lor a fost atât de afectată de cele întâmplate și atât de dezamăgită de faptul că nu a aflat de la CRBL de noua lui relație, încât nu a vrut să mai discute cu acesta.
În acel moment, Elena Vîșcu a lăsat resentimentele și i-a foat alături fiicei sale, explicându-i faptul că, indiferent ce s-a întâmplat între ea și CRBL, acesta rămâne tatăl ei și trebuie să aibă o relație bună.
„Alessia este mare. Aici este o altă problemă. Dacă ea își dorește să mai vorbească. Să știi că am lucrat la capitolul ăsta, eu foarte mult.
Dacă aș fi o femeie supărată, aș fi spus: «Nu, că nu mai vorbi, că uite ce»… Însă, eu i-am zis: «E tatăl tău, te iubește foarte mult. Orice s-ar întâmpla și orice acțiune ar face, este tatăl tău și te iubește foarte, cel mai mult. Că nu face el nu știu ce sau nu știu cum, poate nu-și dă seama. Dar e tatăl tău și te iubește. Și asta nu trebuie să se schimbe. Adică nu trebuie să spui nu vorbesc cu el. Nu există așa ceva».
Tu te răzbuni, voi doi vă certați, vă dați cap în cap, dar cine suferă cel mai mult? Merită? Până la urma urmei, voi doi nu vă mai înțelegeți. Dar copilul nu e de vină. Și voi doi iubiți copilul cel mai mult de pe pământ”, a declarat aceasta.
Mai mult decât atât, Elena Vîșcu a recunoscut că vestea despre noua relație a acestuia a avut un impact foarte mare asupra fiicei lor, deoarece divorțul, mutarea în Republica Moldova și noua relație a lui CRBL s-au întâmplat în doar câteva săptămâni.
Sursa foto: Instagram