• PRO TV
  • Roxana Nemeș, mărturii emoționante despre lupta cu infertilitatea: „Am făcut patru fertilizări in vitro și două inseminări”

Roxana Nemeș, mărturii emoționante despre lupta cu infertilitatea: „Am făcut patru fertilizări in vitro și două inseminări”

Roxana Nemeș, mărturii emoționante despre lupta cu infertilitatea: „Am făcut patru fertilizări in vitro și două inseminări”

Roxana Nemeș și soțul ei, Călin Hagima, trăiesc o perioadă de neuitat, după ce au aflat că vor deveni părinții a doi copii, o fetiță și un băiețel. Bucuria este cu atât mai mare cu cât acest drum spre maternitate nu a fost deloc ușor pentru artistă. Cu lacrimi în ochi, Roxana a vorbit deschis despre obstacolele și tratamentele prin care a trecut pentru a-și îndeplini visul de a deveni mamă.

Gallery

Artista a făcut publică vestea sarcinii în urmă cu câteva săptămâni. Timp de cinci ani, ea și soțul ei au încercat să devină părinți. Inițial, au sperat că vor reuși pe cale naturală, dar, după un an fără rezultat, au decis să consulte specialiști.

În urma investigațiilor medicale, Roxana a fost diagnosticată cu endometrioză, o afecțiune care afectează fertilitatea. Deși nu au fost descoperite alte probleme majore de sănătate, sarcina întârzia să apară.

„Acum cinci ani, eu și cu soțul meu am început să ne dorim foarte mult un bebe. Am început să lucrăm la asta, nu s-a întâmplat nimic. După un an de zile, când am văzut că nu se întâmplă pe cale naturală și nu vrea să apară bebe, am zis să ne interesăm”, a povestit cântăreața.

Drumul nu s-a oprit aici. Roxana a trecut prin patru proceduri de fertilizare in vitro și două inseminări artificiale. Deși fiecare încercare aducea speranță, rezultatele au fost dezamăgitoare. În plus, cei doi au făcut și analize genetice complexe pentru a exclude orice problemă ascunsă.

„Am descoperit că am endometrioză (...) Am făcut în 2021, în pandemie, prima intervenție in vitro (...) Mi-a recomandat doctorul să mai fac (...) Am făcut din nou fertilizare in vitro, însă din nou eșec total, asta anul trecut. Am mai încercat un an pe cale naturală (...) Ne-am făcut și niște analize genetice, care sunt de câțiva ani. Sunt mai costisitoare, într-adevăr”, a mai spus artista.

În cele din urmă, după ani de tratamente și decepții, Roxana a decis să își ia o pauză de la activitatea profesională, în speranța că reducerea stresului va ajuta.

„De un an de zile, mi-am luat pauză de la tot ce înseamnă concerte (...) Mi-am luat pauză să nu mai fiu pe drumuri, să nu mai fiu obosită”, a explicat ea.

Citește și:

Sursă foto: Instagram 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni