
Ceea ce a început ca una dintre cele mai neașteptate și puternice alianțe din politica americană recentă s-a transformat într-un conflict public aprins.
Gallery
Donald Trump, aflat acum în al doilea său mandat de președinte al Statelor Unite, și magnatul tech Elon Musk, fost consilier guvernamental de rang înalt, își aruncă reciproc acuzații personale și amenințări politice pe rețelele sociale pe care le controlează.
În trecut, cei doi păreau de nedespărțit. Elon Musk a fost unul dintre cei mai generoși susținători ai campaniei de realegere a lui Trump din 2024, donând aproape 200 de milioane de dolari. În semn de recunoștință, președintele l-a numit în fruntea unei agenții nou-create – Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, prescurtat DOGE, un clin d’œil la criptomoneda preferată a lui Musk.
În primele luni, Musk a concediat mii de angajați guvernamentali și a tăiat drastic bugetele unor agenții-cheie precum USAID. A fost aclamat de unii ca un reformator, dar criticat dur de opoziție. Democratii l-au ironizat numindu-l „Președintele Elon”, pentru a-l stârni pe Trump. Totuși, cei doi păreau uniți, lăudându-se reciproc în aparițiile publice.
Tensiunile au apărut când Musk a criticat public legea bugetară majoră susținută de Trump – „One Big Beautiful Bill Act” – care, printre altele, elimina subvențiile pentru mașinile electrice, afectând direct compania Tesla. Musk a afirmat că opoziția sa era motivată de grija față de deficitul bugetar și eficiența guvernamentală.
Inițial, Trump a încercat să rămână diplomat. Dar când Musk a început să facă lobby împotriva proiectului și să-l atace public după ce a părăsit funcția guvernamentală, răbdarea președintelui s-a epuizat.
Pe platforma X, Musk a mers mai departe decât critica legislativă. A cerut demiterea lui Trump și, într-o afirmație controversată, l-a asociat pe fostul președinte – fără dovezi – cu scandalul Epstein, alimentând teoriile conspirației privind implicarea unor lideri de rang înalt în rețeaua lui Jeffrey Epstein.
Trump a reacționat pe Truth Social, susținând că l-a rugat pe Musk să plece și că „a luat-o razna” după ce au fost eliminate contractele și subvențiile guvernamentale pentru vehicule electrice.
„Cea mai simplă metodă de a economisi miliarde în buget este să încheiem toate subvențiile și contractele lui Elon”, a scris Trump.
Musk nu s-a lăsat mai prejos:
„Fără mine, Trump pierdea alegerile. Democrații ar fi controlat Camera, iar Senatul ar fi fost 51-49”, a postat el.
Miliardarul a amenințat chiar că va scoate din uz o rachetă SpaceX folosită de NASA pentru accesul la Stația Spațială Internațională – o lovitură simbolică la adresa viziunii lui Trump de a trimite din nou americani pe Lună și Marte. În același timp, Musk colaborează cu un grup de conservatori fiscali din Congres pentru a bloca proiectul bugetar al președintelui.
Ce urmează?
Viitorul acestui conflict de proporții rămâne incert. Trump a supraviețuit multor scandaluri și trădări, dar Musk nu este un adversar obișnuit: are bani, influență și o legătură directă cu milioane de americani. Totuși, el riscă să rămână izolat politic, fiind criticat atât de Democrați, cât și de o parte din susținătorii lui Trump.
În același timp, președintele încearcă să mute din nou atenția asupra proiectului său bugetar:
„Nu mă deranjează că Elon s-a întors împotriva mea, dar trebuia să o facă mai demult. Aceasta este una dintre cele mai mari legi prezentate vreodată în Congres”, a scris Trump.
Foto: