Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la data de 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani.
Gallery
Ion Iliescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni din țară, acesta fiind primul președinte al României după căderea comunismului. Pe data de 3 martie 2025, fostul lider a împlinit vârsta de 95 de ani și a fost considerat unul dintre cei mai longevivi oameni din țară.
Ion Iliescu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, după ce a fost internat Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, la secția de Terapie Intensivă. Acesta s-a prezentat în cursul zilei de 9 iunie 2025 la unitatea medicală, acuzând probleme respiratorii.
„În după-amiaza zilei de 9.06.2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior”, a transmis la acea vreme SRI, instituţia de care aparţine Spitalul ”Agrippa Ionescu”.
Câteva zile mai târziu, medicii i-au oferit un diagnostic crunt: cancer pulmonar. În acest sens, fostul lider politic a fost operat, în speranța că ar putea să îi fie salvată viața:
„Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante”, a anunțat Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Deși medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salva viața, Ion Iliescu a murit astăzi DATA.
Deși fusese diagnosticat cu cancer pulmonar și operat de urgență, starea lui Ion Iliescu părea să dea semne de ameliorare. Medicii transmiseseră la finalul lunii iunie că fostul președinte se simte bine, însă a rămas sub supraveghere medicală.
Pe data de 28 iulie 2025, medicii de la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au transmis că starea lui Ion Iliescu s-a agravat. Printre simptomele pe care le-a avut înainte de deces s-au numărat somnolența și slăbiciunea marcată.
„Pacientul a prezentat o evoluție relativ staționară a stării generale, însă, pe fondul progresiei bolii, în ultimele zile se remarcă o tendință de somnolență și slăbiciune marcată. Este stabil cardiovascular și asistat respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente”, au transmis reprezentanții spitalului.
Ulterior, la începutul lunii august, Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a dezvăluit că starea de sănătate a lui Ion Iliescu este din ce în ce mai fragilă, după ce organele sale începuseră să cedeze:
Din păcate însă, Ion Iliescu s-a stins din viață astăzi, 5 august 2025.
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 în Oltenița, județul Călărași și a fost unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din România.
Acesta a condus statul român în trei rânduri, prima oară ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989–1992, apoi ca președinte ales al țării între anii 1992–1996 și 2000–2004. În perioada 1996–2000 și 2004–2008 a fost senator din partea PSD.
Potrivit Știrile PRO TV, Ion Iliescu a fost internat în anul 2019 la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Capitală, unde a trecut printr-o intervenție la inimă. Câțiva ani mai târziu, în mai 2005, în urma unui puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi și a unei cardiopatii ischemice i-au fost montate 5 stenturi la Spitalul Fundeni din București.
Doi ani mai târziu, în 2007, a fost supus unei alte intervenții la inimă, de această dată la Paris. Deși se prezentase la unitatea medicală doar pentru un control de rutină, medicii au descoperit că una dintre arterele care îi alimentează inima era blocată, motiv pentru care i-a fost montat al șaselea stent.
Foto: Getty