
Fetița de 12 ani care a fost dată dispărută de către familia sa luni, pe data de 9 iunie, a fost găsită. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, aceasta ar fi plecat cu un tânăr de 22 de ani, cercetat pentru lipsire de liberate.
Elena, fata de 12 ani din comuna Bogdăneşti, judeţul Vaslui, care a fost căutată fără încetare de către autorități, după ce familia sa a dat-o dispărută, a fost găsită. Copila ar fi plecat cu un tânăr de 22 de ani.
Aceasta a fost găsită la domiciliu, fără urme vizibile de violență, însă urmează să fie examinată de un medic.
„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat faptul că minora ar fi plecat voluntar de acasă, împreună cu un tânăr, de 22 de ani, din comuna Bogdăneşti, judeţul Vaslui. Ulterior, minora a fost identificată la domiciliu. La prima vedere, aceasta nu prezinta urme vizibile de violenţă, urmând a fi transportată la Serviciul de Medicină Legală", a anunţat, miercuri, IPJ Vaslui.
Autoritățile au deschis un dosar penal pe numele tânărului de 22 de ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc plecarea.
Foto: Stirile PROTV