Julie Bush, o tânăra acuzată că și-a ucis iubitul din gelozie, și-a primit sentința. Ea a fost condamnată la 12 ani de închisoare după ce a acceptat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru omucidere voluntară și conducere sub influența alcoolului soldată cu deces.
Verdictul final a fost citit zilele trecute de către judecătoarea Carli Kienry, de la Curtea Districtuală Clark. Reacția inculpatei înainte de a auzi sentința i-a șocat pe cei din sala de judecată, scrie People.
După ce a găsit un tampon care nu îi aparținea în coșul de gunoi, Julie i-a cerut socoteală prietenului ei, Richard Penardo Jr., în vârstă de 51. Aceasta l-a acuzat pe bărbat de infidelitate, iar cearta a degenerat.
Potrivit declarațiilor din dosar, bărbatul ar fi luat un lanț lung de oțel și ar fi lovit de mai multe ori mașina femeii, iar la un moment dat i-a spart geamurile.
Julie s-a urcat apoi la volan și a încercat să-l lovească cu mașina pe bărbat. Prima tentativă a eșuat, însă a doua a dus la ciocnirea cu un alt vehicul. La a treia încercare, Bush ar fi accelerat intenționat și l-ar fi izbit pe Penardo Jr., proiectându-l în aer și într-un zid de cărămidă. Bărbatul a suferit răni teribile, inclusiv hemoragii cerebrale și a murit a doua zi la spital.
Poliția a găsit pungi de metamfetamină și fentanil în mașina femeii, iar aceasta a recunoscut că a consumat fentanil cu câteva ore înainte de cearta care a dus la o tragedie.
Spre stupoarea celor prezenți în sala de judecată, Julie a vorbit despre victima sa ca și cum ar fi încă în viață, folosind timpul prezent. „I love him very much!” (n.red Îl iubesc foarte mult), a spus Julie, în timp ce familia victimei era înmărmurită de durere.
„Îmi pare rău că a murit și aș vrea să pot schimba asta, dar nu pot, și știu că nu există o sentință în lume care să facă pe cineva mulțumit”, a adăugat după tânăra care va fi fi eligibilă pentru eliberare condiționată în anul 2036. Julie este mama unui băiețel de cinci ani, potrivit sursei menționate mai sus.
Fotografii: capturi Youtube
CITEȘTE ȘI: