
Ana Ularu, cunoscută publicului larg pentru rolurile sale din filme de succes, își face debutul într-un nou format TV care a atras deja atenția telespectatorilor: „Trădătorii”, show-ul care urmează să fie difuzat la PRO TV și pe VOYO. În acest context, prezentatoarea ne-a oferit un interviu exclusiv în cadrul căruia a dezvăluit mai multe detalii din culisele producției.
Bună, Ana! Abia așteptăm să te vedem la PRO TV. Spune-mi, te rog, ce te-a convins să accepți rolul de prezentatoare pentru Trădătorii, un format complet diferit de ceea ce ai făcut până acum în film și teatru?
Cred că tocmai faptul că e ceva complet diferit de ce am făcut până acum, într-o perioadă în care îmi place foarte mult să experimentez în materie de profesie. Mi-am început anul lucrând alături de Filarmonica George Enescu, făcând un spectacol cu un dirijor din Franța. Sunt într-o etapă în care îmi place foarte mult să-mi extind, să-mi testez niște limite și să învăț să funcționez în alți parametri decât cei cu care sunt obișnuită.
Pentru „Trădătorii” am dat o probă, cunoșteam formatul și mi se părea absolut fascinant! Știam că dă dependență și evident că mi-ar fi plăcut să fac parte din panteonul acesta de prezentatori.
Cum ai resimțit trecerea de la platourile de film internaționale la atmosfera intensă din castelul Trădătorii?
Cred că cel mai bine funcționez atunci când lucrurile sunt intense și este foarte mare nevoie de mine. Nu știu dacă mă deprimă ceva mai tare decât să fiu necesitată doar din când în când, câteva minute. Am avut platou de filmare în viața mea, în care efectiv am citit câte 10 cărți, pentru că atât de puțină nevoie era de mine și asta nu-mi plăcea deloc. Mie îmi place să fiu locomotivă, să car lucrurile - sunt de neobosit, de cele mai multe ori, și sper să-mi conserv energia asta și să funcționez cu ea cât de multă vreme pot.
Aici, pe platourile de filmare de la „Trădătorii”, cea mai plăcută a fost întâlnirea cu echipa și concurenții, pentru că datorită lor am avut, cumva, un fel de baterie externă de energie, care m-a purtat prin toată aventura.
Cum ai descrie dinamica acestui joc psihologic și ce ți se pare cel mai fascinant la el, din postura de gazdă?
E un soi de omnisciență la postura de gazdă, pentru că știi exact care sunt trădătorii, știi care sunt nevinovații și trebuie să te păstrezi într-o zonă neutră în care să nu trădezi, la rândul tău, cât de puțin, prin niciun soi de microexpresie facială. Mi se pare fascinant să văd oameni care nu sunt antrenați în această meserie cum se modifică ei pe interior, în așa fel încât să ducă mai departe decepția sau, dimpotrivă, să încerce să o descopere. Un joc de strategie cum este „Trădătorii”, în care în timpul zilei muncești împreună, cot la cot, cu ceilalți pentru a aduna bani la răsplata finală și a îndeplini misiunile în cea mai bună formă, în care creezi astfel de legături umane și realmente te apropii de alți oameni, după care seara ești obligat să-i votezi sau să-i omori - ceea ce trebuie să facă trădătorii - asta mi se pare, de fapt, cel mai fascinant: cât de duală e natura umană și cât de ușor ne este să ne adaptăm până la urmă. Din punctul meu de vedere, se vede „darwinismul” în acțiune.
De ce calități ai nevoie, în postura de concurent, pentru a câștiga show-ul?
Cred că trebuie să vii cu foarte multă forță interioară de a rezista, cu argumente de a-ți folosi inteligența în fiecare secundă, spiritul de detectiv și forța de observație asupra altor oameni. Trăim într-o lume în care suntem cât se poate de închistați și insulari, cu atât mai mult cu cât stăm în fața telefoanelor. Este un joc care te invită să-i privești pe ceilalți constant, să-i observi, să încerci să te pui în mintea lor, să încerci să vezi ce anume îi motivează, care le e trăgaciul, ce îi poartă pe ei prin viață și, în funcție de asta, să decizi dacă îți sunt un pericol sau o apărare. Inclusiv, îți trebuie foarte multă dragoste de oameni, pentru că doar cu un soi de dragoste și de fascinație îți poți petrece cu adevărat timp să-l observi pe celălalt.
În comunicatul de presă, ai menționat că ai jucat Mafia în facultate. Cât de mult te-a ajutat acea experiență în înțelegerea mecanismelor din Trădătorii?
Enorm, pentru că jocul îl aveam deja în suflet. Am jucat ore în șir de Mafia - noi îi spuneam Killer – și am mai spus chestia asta și o s-o tot repet, dar mie îmi plăcea cel mai mult rolul de judecător pe vremea aceea, care este echivalentul game masterului pe care îl joc aici. Îmi plăcea foarte mult punctul ăla de vedere, omniscient, în care ajuți cursul jocului fără să-l influențezi. Și da, într-adevăr, m-a ajutat foarte tare să înțeleg mecanismele, dar este cu atât mai plăcut să-l joci cu adulți, cu oameni care au trecut prin viață, care știu să-și exprime ideile și să-și analizeze mediul înconjurător mult mai treji decât la 19 ani.
Ce moment din filmări ți-a rămas cel mai pregnant în minte și de ce?
Am foarte multe momente dragi, dar cred că am avut câteva momente foarte frumoase în care am auzit, de exemplu, pledoaria unei concurente care m-a emoționat teribil, inteligența, curățenie interioară și forța ei de raționament m-au tușat foarte tare. Am avut și momente absolut minunate cu echipa, de apropiere, de întrajutorare, în care am simțit că e acolo, alături de mine. Unul dintre ele a fost chiar în finală, în care mi-au dat lacrimile de cât de buni au fost oamenii cu care am lucrat atâta vreme, atât de intens.
Cum vor reuși Trădătorii să țină publicul „cu sufletul la gură” de la o ediție la alta?
Au reușit să mă țină pe mine cu sufletul la gură de la o ediție la alta și eu îi cunoșteam. ? Adevărul e că am avut niște concurenți absolut extraordinari! Maleabilitatea, inteligența și versatilitatea lor cred că ne vor învăța pe toți câte o lecție despre cum să funcționăm în situații, pentru că este și foarte multă diplomație care vine cu a funcționa într-un grup în timpul zilei și după a elimina, prin voia ta, câte un concurent în timpul nopții.
Ce mesaj ți-ai dori să rămână în mintea celor de acasă despre noul format Trădătorii?
Că oamenii sunt teribil de interesanți. Toți.