
Un alt bărbat și-a ucis cu brutalitate soția. Este al 27-lea caz de femicid din 2025!
O crimă înfiorătoare a avut loc în satul Scorțaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu din Brăila. Dumitrel Drogeanu, un fost consilier PSD în vârstă de 54 de ani, și-a omorât cu bestialitate soția în noaptea de 27 spre 28 iunie. Crima a avut loc în propria lor locuință.
Bărbatul, ales în mandatul 2020-2024 pe listele PSD, și-a lăsat partenera de viață într-o baltă de sânge, iar mai apoi a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că hoții i-au intrat în casă și că și-a găsit soția fără suflare, aceasta fiind victima unui jaf.
Reținut, Dumitrel Drogeanu nu și-a recunoscut fapta în fața autorităților, ba chiar le-a spus că nu își mai aduce aminte ce s-a întâmplat în noaptea respectivă deoarece se afla sub influența alcoolului. Potrivit apropiaților cuplului, femeia trăia de foarte mult timp în teroare și bătăi, iar cu trei săptămâni înainte de crimă aceasta ajunseseră chiar și la spital din cauza agresiunilor fizice, însă nu a depus niciodată plângere împotriva soțului ei.
Cei doi au împreună un băiat de 20 de ani, care nu ar fi fost în localitate în momentul în care s-a petrecut crima.
Potrivit obiectivbr.ro, Dumitrel Drogeanu le-ar fi cerut judecătorilor să fie plasat în arest la domiciliu pentru că trebuie să aibă grijă de animalele din gospodărie.
”În fapt s-a reţinut că, la data de 27/28.06.2025, în intervalul orar 18.00 – 00.56 dar şi anterior, inculpatul D.D. (Drogeanu Dumitrel, după cum apare pe site-ul instanței) a lovit în mod repetat victima D.A, cu mare intensitate, cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente (posibil picior de scaun, cu margini ascuţite) în zona capului şi a toracelui (zone vitale), a membrelor superioare şi inferioare, producându-i multiple traumatisme şi fracturi ale coastelor 4-8, urmărind suprimarea vieţii victimei „leziuni traumatice ce au legătură de cauzalitate directă cu decesul acesteia, condiţionată de starea patologică preexistentă”.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.D pe o perioadă de 30 de zile, de la data 29.06.2025 până la data de 28.07.2025, inclusiv”, se arată în referatul procurorilor, potrivit sursei amintite anterior.
Foto: Shutterstock