Anna, soția lui Mihai Leu, a postat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare, la doar câteva ore de la decesul fostului campion mondial. Aceasta, cu ultimele puteri, și-a luat rămas bun de la cel care i-a fost soț și sprijin o viață întreagă.
Gallery
Vestea conform căreia Mihai Leu s-a stins din viață a provocat multă suferință în rândul fanilor, dar mai ales al familiei lui. Anna, soția fostului campion mondial, a fost alături de el în cele mai grele clipe, încă din prima secundă în care sportivul și-a aflat diagnosticul. Deși a făcut tot ce a putut pentru a-l salva, inima lui Mihai Leu a cedat, iar decesul a fost confirmat marți, 1 iulie 2025, cu puțin timp înainte de miezul nopții.
CITEȘTE ȘI:
La doar câteva ore de la decesul marelui campion, soția lui, Anna, a postat pe Facebook o fotografie cu ei de pe vremea în care lucrurile erau mult mai ușoare. Mai mult decât atât, aceasta a scris și un scurt mesaj de adio, care i-a emoționat pe fani:
„Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ce sunt. Te iubesc pentru eternitate”, a transmis Anna Leu, pe Facebook. Mesajul este însoțit de o fotografie cu cei doi.
Anna și Mihai Leu s-au cunoscut într-un bistro din Leverkusen, fostul campion declarând în trecut, că a fost dragoste la prima vedere.
„M-am îndrăgostit de ea pe loc. A trebuit să muncesc foarte mult ca să o cuceresc”, spunea Mihai Leu.
Foto: Facebook