• PRO TV
  • Mai are un an de mandat, o cotă de popularitate de doar 2%, iar gestul ei i-a șocat pe mulți: Cine e președinta care și-a dublat salariul

Mai are un an de mandat, o cotă de popularitate de doar 2%, iar gestul ei i-a șocat pe mulți: Cine e președinta care și-a dublat salariul

Mai are un an de mandat, o cotă de popularitate de doar 2%, iar gestul ei i-a șocat pe mulți: Cine e președinta care și-a dublat salariul

Președinta statului Peru a stârnit indignare în rândul populației peruane după ce a decis să-și mărească salariul înainte de finalul mandatului. Dina Boluarte mai are doar un an de mandat și se numără printre liderii mondiali cu cea mai scăzută cotă de popularitate.

Președinta are o cotă de popularitate de doar 2%, iar într-o vizită recentă în orașul Arequipa, mașina sa oficială a fost atacată cu pietre și ouă.

Chiar dacă e detestată de propriul popor, Boluarte nu a stat pe gânduri când a semnat decretul prin care își dublează salariul.

​După majorare, ea va câștiga peste 35.500 de soli pe lună (echivalentul a aproximativ 10.000 de dolari/ peste 43.000 lei).

Potrivit BBC, ministrul Economiei, Raúl Pérez Reyes, a justificat decizia spunând că salariul președintelui a fost majorat pentru a se potrivi cu cel al altor șefi de stat din regiune.

Vestea a fost primită cu ironie pe rețelele de socializare, unde mulți au considerat „scandalos” gestul președintei peruane.

Dina Boluarte nu a fost aleasă președinte prin vot

Ea a preluat conducerea în decembrie 2022, după demiterea președintelui Pedro Castillo. Dina Boluarte era vicepreședintă la acel moment, potrivit sursei menționate mai sus.

​Președinția sa a fost umbrită de mai multe anchete. Aceasta a fost acuzată că nu a declarat anumite cadouri de lux și că și-a abandonat postul pentru o operație la nas, fără a numi un înlocuitor temporar. Boluarte a negat toate acuzațiile, însă popularitatea ei a scăzut drastic în sondaje.

Ce salariu încasează acum președinta statului Peru

Potrivit ministrului Economiei, salariul anterior al președintei era al doilea cel mai mic dintre cele 12 state din regiune.

​Noul salariu al lui Boluarte este de aproape 35 de ori mai mare decât salariul minim lunar din Peru, care este de 1.025 de soli (aproximativ 288 de dolari/ 1.241 lei).

Fotografii: Getty Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni