• PRO TV
  • Ce se va întâmpla cu puii rămași orfani după ce ursoaica de pe Transfăgărășan a fost împușcată. Decizia luată de autorități

Ce se va întâmpla cu puii rămași orfani după ce ursoaica de pe Transfăgărășan a fost împușcată. Decizia luată de autorități

Ce se va întâmpla cu puii rămași orfani după ce ursoaica de pe Transfăgărășan a fost împușcată. Decizia luată de autorități

Puii ursoaicei care a fost împușcată pe Transfăgărășan, după ce a ucis un motociclist italian, vor fi mutați la sanctuarul pentru urși din Zărnești, județul Brașov.

 Cei trei pui au rămas orfani după ce mama lor a fost eliminată de autorități, în urma incidentului tragic petrecut lângă Barajul Vidraru.

Puii vor ajunge în siguranță la Zărnești

Potrivit Ministerului Mediului, echipa de intervenție a acționat conform legii, în baza Ordonanței de Urgență nr. 81/2021, care reglementează intervențiile în cazul în care animalele sălbatice reprezintă un pericol pentru oameni. Astfel, după eliminarea ursoaicei, puii rămași fără mamă au fost preluați de Centrul de reabilitare pentru urși de la Zărnești, unde vor fi îngrijiți în siguranță.

„Salutăm implicarea centrului din Zărnești, administrat de Asociația 'Milioane de Prieteni', care a acceptat imediat să ofere sprijin și să preia puii. Parteneriatele solide sunt esențiale în astfel de situații”, au transmis reprezentanții ministerului.

Cum s-a ajuns la intervenție

Cei trei ursuleți erau obișnuiți să stea aproape de drum, în zona în care primeau hrană de la turiști și se aflau alături de mama lor.

Motociclistul italian a fost atacat săptămâna trecută, după ce a încercat să fotografieze urșii de pe marginea drumului. Animalul l-a surprins, l-a atacat și l-a tras într-o zonă abruptă. Trupul său a fost recuperat ulterior de salvamontiști, cu ajutorul unui vas pe lac. Cu doar o zi înainte, turistul postase imagini cu urși surprinși în apropierea șoselei.

După atac, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza ceilalți turiști despre pericolul din zonă. Ulterior, ursoaica a fost împușcată pentru a preveni alte tragedii.

Foto: Știrileprotv 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni