Apar noi detalii cu privire la nunta din Râmnicu Vâlcea, unde o mireasă a ajuns la spital după ce ar fi fost bătută de soț. Martorii evenimentului fac declarații șocante despre cele petrecute în noaptea nunții.
O mireasă din Râmnicu Vâlcea a trăit clipe de coșmar chiar în timpul nunții ei. Aceasta ar fi fost bătută de soț, după ce s-a certat cu mama acestuia. Informația s-a viralizat în spațiul public, unde oamenii și-au ridicat semne de întrebare cu privire la conflictul dintre cele două femei.
CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI
După ce informația a apărut în spațiul public, o rudă a familiei a ieșit să vorbească despre subiect și să povestească cum au stat, de fapt, lucrurile.
„În ziua nunții, s-au organizat mesele. Miresei nu i-a convenit și soacra i-a zis: ok, îi așezăm cum vrei tu, dar lasă-mi mie masa de la ieșire ca să-i primesc pe fiecare și să-i așez la mese. Mireasa nu a vrut, a zis că o vrea ea fix pe aia”, a povestit o rudă pentru Wowbiz.ro.
Martorii povestesc că soacra a mers să își ia geanta pentru a se muta la o altă masă, însă mireasa nu a fost de acord cu acest gest și a sărit la bătaie.
"Pentru că mireasa nu a vrut, soacra s-a dus să-și ia geanta de la masa respectivă să se mute. În timp ce și-a luat geanta, mireasa a sărit la soacră, a împins-o, iar mirele doar a venit și le-a despărțit pentru că sărise la gâtul mamei lui. Mirele le-a despărțit și a dat-o la o parte", a spus ruda pentru sursa citată anterior.
Potrivit aceleași surse, mireasa ar fi fost enervată de faptul că soțul ei nu i-a luat apărarea și a făcut un adevărat scandal, de față cu toți invitații.
„Mireasa s-a supărat că și-a apărat mama, a luat scaunul în local, l-a alergat, l-a amenințat, i-a scuipat pe amândoi, a sunat la poliție și la ambulanță”, a mai adăugat ruda.
Ruda povestește că mireasa s-ar fi întors de la spital, s-ar fi aranjat și s-a întors la nuntă, ca și cum nu s-a întâmplat nimic.
"În momentul în care a venit ambulanța a început să plângă, a ajuns la spital, a plecat de acolo pe semnătură, a primit doar ceva calmante. Apoi s-a dus și și-a aranjat părul, și-a aranjat machiajul, s-a întors la nuntă, s-au făcut poze, s-a tăiat tortul, au venit ursitoarele, nunta a continuat și cu ea. Cred că pe la ora 11 ea s-a întors.", a povestit sursa menționată anterior.
Potrivit aceleași rude, mirii s-au despărțit la scurt timp după nuntă.
Foto: Shutterstock